Mergi la conţinutul principal

Au venit ajutoarele alimentare de la UE

• în județul Brăila a început distribuirea ajutoarelor alimentare acordate prin POAD • produsele vor fi livrate etapizat și se vor ridica personal de către destinatarii finali, pe baza actului de identitate și a altor documente necesare • aceștia vor primi câte o cutie, cu o greutate de 24 kg, care va conține 12 alimente de bază

 

În județul Brăila a început distribuirea alimentelor acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Este vorba, în total, de 15.894 de pachete, care vor fi acordate în mai multe etape. Astfel, conform unei informări puse la dispoziție de Prefectura Brăila, prima tranșă a fost livrată luni, 12 decembrie. Este vorba despre 6.486 de pachete vor fi livrate în nouă comune din județ. Marți, 20 decembrie, în etapa a doua, 2.703 de pachete vor fi acordate în 4 localități, printre care și municipiul Brăila. Restul ajutoarelor vor fi distribuite până la sfârșitul lunii: în etapa a III-a, vor fi acordate 2.449 pachete pentru 7 comune, în etapa a IV-a, 2.490 bucăți pentru 4 comune, în etapa a V-a, 2.397 pachete pentru 7 comune, în etapa a VI-a, 2.688 pachete pentru 5 comune și în etapa a VII-a, 3.167 bucăți pentru 4 comune.

Produsele se ridică personal de către destinatarii finali, pe baza actului de identitate și a altor documente necesare. Aceștia vor primi câte o cutie, cu o greutate de 24 kg, care va conține 12 alimente de bază, respectiv: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l) zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Pachetele POAD se acordă următoarelor categorii de persoane defavorizate: a) membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat – în municipiul Brăila sunt 213 astfel de persoane; b) membrii familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare – 330 persoane; c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente (ex: persoane cu dizabilități) și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale – pe raza municipiul Brăila figurează încadrate în grad de handicap grav și accentuat 7.700 persoane.

Acordarea ajutorului alimentar persoanelor prevăzute la lit. c se va realiza numai în cazul în care există stocuri de produse după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la lit. a și b.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro