Mergi la conţinutul principal

Au fost prinşi ţeparii prin metoda «Accidentul» care au înşelat doi pensionari cu 20.000 lei

Chiar dacă nimeni nu credea că vor fi prinşi indivizii care au încasat 20.000 lei de la o familie de pensionari, ţepuiţi luna trecută prin metoda «Accidentul», anchetatorii au avut rezultate notabile în acest caz. Poliţiştii au lucrat la foc continuu şi au reuşit să îl identifice atât pe cel care a luat importanta sumă de bani, cât şi pe cel care a dat telefon şi a anunţat falsul accident. Apelantul este deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, după cum ne-au informat surse din rândul anchetatorilor.
Astfel, în urmă cu două zile, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, care au continuat activităţile specifice în cauza de înşelăciune, comisă la jumătatea lunii iulie, l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Brăila. Poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 13 spre 14 iulie, acesta s-a deplasat la domiciliul victimei, o brăileancă de 70 de ani. De aici el a ridicat suma de 20.000 lei, după ce aceasta fusese înşelată prin metoda «Accidentul». De asemenea, poliţiştii au mai identificat un bărbat de 38 de ani, din municipiu, cel care a apelat-o telefonic pe femeie, dându-se drept fiul ei, şi a determinat-o să dea toţi banii pe care îi avea în casă. Soţul pensionarei a bănuit că ceva nu este în regulă, atunci când s-a primit telefonul şi s-au cerut banii, ba chiar i-a spus femeii să nu plătească. Banii au fost daţi însă, mai ales că bătrâna era cu spaima în suflet când i s-a dat vestea accidentului.
Judiciariştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, pentru recuperarea prejudiciului şi stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Reamintim că acest caz a fost adus în atenţia jurnaliştilor de la "Obiectiv Vocea Brăilei" chiar de fiul victimelor. Liviu ne-a povestit tot, în speranţa că asta va ajuta la prinderea celor care au luat importanta suma de bani. "Este vorba de părinţii mei, care în miezul nopţii au fost păcăliţi de un grup de escroci să le dea 20.000 lei pentru a mă scoate dintr-o situaţie dificilă, că am avut accident", ne-a declarat tânărul reclamant. Ni s-a transmis faptul că escrocul care a venit să ia banii s-a deplasat cu un taxi, existând speranţa că cineva va recunoaşte maşina cu care s-a deplasat ţeparul.
De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, ni s-a precizat atunci că, după ce au fost daţi banii, bătrânul de 76 de ani a venit la sediu şi a anunţat că a fost victima unei înşelăciuni. Sesizarea s-a făcut la ora 00.40, incidentul având loc în jurul orei 23.30-00.00. Poliţiştii au dat imediat startul cercetărilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro