Mergi la conţinutul principal

Atelierul de zmeie din Monument se amână pentru sâmbătă, 20 aprilie, din cauza vremii instabile

• meteorologii au anunţat ploaie şi temperaturi scăzute, astfel că activitatea în aer liber nu se poate desfăşura, iar scopul campaniei nu ar fi îndeplinit • însă, venim şi cu o veste bună: am reprogramat atelierul, Facepaintingul şi desenele pe asfalt pentru 20 aprilie, când vremea se va încălzi, potrivit prognozei meteo

 

Atelierul de confecţionat zmeie anunţat pentru 14 aprilie în Parcul Monument se amână pentru data de 20 aprilie, din cauza vremii capricioase. Meteorologii au anunţat ploaie şi temperaturi mai mici decât cele de până acum, aşa că activitatea a fost reprogramată, când vremea se va mai încălzi şi ne va permite o ieşire în aer liber.

Ideea organizării unei strângeri de fonduri pentru campania “#coloramimpreuna. Dăm viaţă secţiei de Pediatrie!” prin organizarea unui atelier de confecţionat zmeie, de Facepainting şi desene de asfalt aparţine Mădălinei Mocanu, o tânără mămică pe care o cunoaştem de la campania “Bogdi învinge tumora!”. Din păcate, intenţiile ei bune nu se pot concretiza, cel puţin nu pentru data propusă iniţial. Dar nu renunţăm! Vă aşteptăm cu mic, cu mare, sâmbătă, pe 20 aprilie, în Parcul Monument, să ne distrăm, să donăm şi să colorăm împreună secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila!

Aşa cum v-am mai informat, campania “#coloramimpreuna. Dăm viaţă secţiei de Pediatrie!” este organizată de ziarul “Obiectiv-Vocea Brăilei” şi Asociaţia “Pentru Adevăr”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Campania are drept scop crearea unor condiţii minime prin care copiii suferinzi să treacă mai uşor peste perioada de internare şi să le facă şederea în spital mai plăcută.

Noi vă sugerăm câteva idei: jucării din plastic, măsuţe şi scăunele fără colţuri, tot din material plastic, covoraşe de joacă, băncuţe, tablă magnetică, căsuţe din plastic şi ţarcuri de joacă, tobogane mici din plastic, cărticele de colorat, jocuri, creioane colorate, cuburi de lego, stickere pentru pereţi cu personaje din desene, carusele pentru pătuţurile sugarilor, scaune speciale pentru servirea mesei, premergător. Precizăm că toate lucrurile oferite trebuie să prezinte siguranţă (să nu poată fi rupte, smulse, înghiţite etc) şi să fie uşor de dezinfectat.

Pentru orice întrebări sau detalii, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail coloramimpreuna@obiectivbr.ro sau la numerele de telefon ale redacţiei disponibile şi în ediţiile print şi pe site. De asemenea, cei care vor să se implice în campanie, dar nu au timp fizic pentru asta, pot face donaţii în bani direct la redacţie, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00. De asemenea, donaţii se pot face şi prin transfer bancar, Asociaţia “Pentru Adevăr” punând la dispoziţie următorul cont:

RO68RNCB0048157424000001, deschis la BCR - Sucursala Brăila.

Vă rugăm să specificaţi “Pentru campania colorăm împreună” atunci când faceţi donaţia. Avem nevoie de multe mâini pentru a da o pată de culoare unei secţii de spital aflată de atâţia ani “în aşteptare”, în care copilul oricăruia dintre noi poate ajunge oricând.

#coloramimpreuna. Dăm viaţă Secţiei de Pediatrie!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro