Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Atacatorul de la Mall. 30 de ani închisoare

magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat la o pedeapsă record pe Marius Valentin Parfenie, tânărul care a băgat groaza în brăilenii aflaţi la cumpărături la Mall într-o zi de duminică, în noiembrie 2018 • condamnarea aplicată în primă instanţă este una care nu s-a mai aplicat vreodată, mai ales pentru infracţiunea de tentativă de omor • totuşi, în cazul lui Parfenie a fost vorba despre un cumul de infracţiuni, astfel că judecătorul a dat “fără milă”, dacă ne putem exprima aşa, la fel cum a dat cu maşina peste oameni şi atacatorul de la Mall • în ultimii ani, magistraţii brăileni au aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă, în cazul a doi  inculpaţi, însă pentru infracţiunea de omor calificat • pedeapsă de aproape 30 de ani închisoare, mai exact 28 de ani închisoare, a fost aplicată ucigaşilor de la Gradiştea, însă aici a fost vorba tot despre omor • practic, acum inculpatul Parfenie poate fi “nominalizat” la categoria “cel mai periculos infractor, cu cea mai mare pedeapsă” • este vorba însă de sentinţa primei instanţe, care poate fi atacată cu apel

 

Fără MILĂ! «Teroarea» din parcarea mall-ului din Vărsătura provocată de inculpatul Marius Valentin Parfenie, în urmă cu un an de zile, nu a fost trecută cu vederea şi nu a rămas fără răsplată. Magistraţii Tribunalului Brăila au aplicat o pedeapsă record, fără precedent, de 30 de ani închisoare, pentru infracţiuni de tentativă de omor. Practic, atacatorul de la Mall, care a acţionat ca un adevărat terorist, fiind decis să omoare câţi mai mulţi oameni, după cum a spus chiar el, doar pentru că era supărat pe ţară şi a vrut să provoace un “război” pentru a atrage atenţia, a primit o condamnare care se dă în mod normal pentru omor calificat. Totuşi, inculpatul a comis un cumul de infracţiuni, adică mai multe tentative de omor, plus tâlhărie, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Judecătorul a avut în vedere toate faptele comise şi modul în care a procedat tânărul în cauză, astfel că “a lovit fără milă”, dacă ne putem exprima aşa, însă în conformitate cu prevederile legale.

 

Asemenea pedepse grele pentru infracţiuni de tentativă de omor nu au mai existat. Este adevărat că niciun alt caz “Parfenie” nu a mai fost. În ultimii ani, magistraţii brăileni au aplicat condamnări grele, de exemplu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, în cazul a doi inculpaţi, însă pentru infracţiunea de omor calificat. Pedeapsă de aproape 30 de ani închisoare, mai exact 28 de ani închisoare, a fost aplicată ucigaşilor de la Gradiştea, însă aici a fost vorba tot despre omor. Totuşi, la mai bine de un an de la atacul violent din parcarea hipermarket-ului, tânărul care a băgat zece persoane în spital, printre care şi copii, a primit ceea ce merita. La şedinţa din cadrul Tribunalului Brăila, din data de 3 decembrie, s-au aplicat condamnări pentru fiecare faptă comisă de inculpatul Parfenie, evident cele mai mari pedepse pentru infracţiunile de tentativă de omor (20-12-10 ani închisoare), în urma contopirii pedepselor ajungându-se la peste 33 de ani închisoare. Întrucât pedeapsa principală rezultantă depăşea maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani, instanţa a dispus ca inculpatul să rămână cu 30 de ani de închisoare.

“Măcelul” s-a produs în ziua de 11 noiembrie 2018, când tânărul de 20 de ani, Marius Valentin Parfenie, a intrat cu maşina în persoanele aflate la intrarea în Brăila Mall. Anterior, acelaşi tânăr îl înjunghiase cu cuţitul pe vânzătorul unui autoturism, după ce a pozat în cumpărător al maşinii, şi apoi a lovit intenţionat pe şoseaua de Centură doi bărbaţi, angajaţi “Braicar”. Zece persoane au ajuns la spital, printre care şi copii. La data de 12 noiembrie 2018, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus arestarea preventivă, inculpatul fiind încarcerat în Arestul IPJ.

 

Decizia judecătorilor Tribunalului Brăila

 

Pedeapsă după pedeapsă, până s-a ajuns la sentinţa dureroasă pentru Parfenie, de 30 de ani închisoare. Potrivit informaţiilor transmise de Tribunalul Brăila, atacatorul de la Mall, Marius Valentin Parfenie, a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă comisă în data de 11 noiembrie pe raza comunei Cazasu, din judeţul Brăila. În acest caz este vorba despre vânzătorul unui autoturism care s-a trezit dat jos din maşină de către Parfenie şi înjunghiat de acesta. Inculpatul a mai primit pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, victima aici fiind tot vânzătorul autoturismului din Cazasu. Parfenie a mai primit pedeapsa de 12 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, fiind vorba despre angajaţii “Braicar” atacaţi pe DE 87-şoseaua de Centură a Municipiului Brăila. Mai departe, instanţa l-a condamnat pe inculpatul Parfenie la pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, fiind vorba despre persoanele rănite în ziua de 11 noiembrie 2018, în parcarea Promenada Mall Brăila.

Condamnările continuă. Inculpatul a mai primit pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, plus 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, la care se adaugă 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de distrugere, plus altă pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

În temeiul prevederilor art. 38 alin. 1 şi 2 şi art. 39 alin. 1 litera b din Codul Penal, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului constând în pedepsele închisorii de 10 ani, 8 ani, 12 ani, 20 de ani, 3 ani, 4 ani, 1 an şi 2 luni şi respectiv 1 an şi 2 luni, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 13 ani, o lună şi 10 zile reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 33 de ani, o lună şi 10 zile de închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 60 din Codul Penal, constatând că pedeapsa principală rezultantă depăşeşte maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă a ÎNCHISORII DE 30 DE ANI. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 11.11.2018 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului”, au decis magistraţii Tribunalului Brăila.

În cauză se poate formula apel, atunci dosarul fiind trimis la instanţa superioară, aducă la Curtea de Apel Galaţi, unde se va da sentinţa finală.

 

Atacul de la Mall. Acuzaţiile procurorului

 

Inculpatul a fost trimis în judecată la data de 29 martie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Procurorul criminalist l-a trimis în faţa instanţei pe inculpatul Marius Valentin Parfenie. În rechizitoriu s-a prezentat întregul fir al evenimentelor din noiembrie 2018, când atacatorul l-a înjunghiat pe vânzătorul  unui autoturism, apoi a lovit cu maşina doi angajaţi Braicar în zona Zoo, după care s-a înfipt în oamenii aflaţi în Parcarea Mall. El a vrut să ucidă oameni, pentru a le da o lecţie, după cum a scris chiar el în bilete lăsate acasă înaintea atacului, fiind supărat pe autorităţile din România şi pe faptul că trebuia să plece peste hotare la muncă, în loc să stea alături de familie. A băgat 10 persoane în spital, printre care şi copii, însă intervenţia promptă a unor cetăţeni de la Mall a dus la evitarea unor consecinţe mai grave. Chiar dacă au scăpat cu viaţă, oamenii nu vor uita niciodată incidentul sângeros care i-a îngrozit.

Potrivit procurorului, inculpatul Parfenie a lucrat în străinătate o perioadă de timp, iar în luna noiembrie 2018 acesta urma să plece din nou din ţară. Supărat din cauza modului în care este condusă ţara, inculpatul Parfenie a ajuns la concluzia că cetăţenii României sunt siliţi să îşi părăsească familiile şi să plece peste hotare pentru a-şi câştiga existenţa. Asta din cauza faptului că metodele de guvernare sunt ineficiente, în concepţia lui Parfenie, chiar el fiind silit să plece în străinătate. Nemulţumirile privind modul de guvernare din România l-ar fi determinat să comită atacul violent. În seara de 10 noiembrie 2018, inculpatul a mers prin mai multe localuri unde a consumat alcool, iar în dimineaţa de 11 noiembrie, Parfenie a ajuns acasă şi a decis să facă ceva pentru a scoate în evidenţă frustrarea generată de necesitatea de a pleca în străinătate. Astfel, pe fondul stării depresive şi a stării de ebrietate generată de consumul de alcool, lipsa de somn, inculpatul şi-a scris gândurile pe hârtie, fiind descoperite 4 înscrisuri. “Sunt rus născut în România. Dar voi aţi întrecut orice măsură, sunteţi prea nesimţiţi! Români vă bateţi joc de propria voastră ţară, de propria voastră casă. Deci dacă românii nu pot să schimbe ceva şi aveţi nevoie de mici comunităţi să vă mişte din loc, atunci sunteţi nişte PROŞTI. Eu nu vreau nici democraţie, nici bani, nici faimă, familia lângă mine o vroiam. Dacă nu pot avea acest lux, atunci vă voi distruge. Azi este o zi istorică pentru RO”.

În bilete, inculpatul a ţinut să mai precizeze faptul că:Nu este un atac terorist, ci este patriotism şi iubire de ţară. Sper să vă influenţez într-un mod pozitiv şi să vă treziţi la realitate. Nu mai fiţi sclavi în ţara voastră şi nu mai lăsaţi pe nimeni să vă calce în picioare....Jandarmi corupţi, poliţişti, politicieni. Toţi nu pot face faţă populaţiei dacă voi veţi vrea să faceţi ceva în ţara asta. Gândiţi-vă la copii, nepoţi...tot ce vă este drag”.

Vânzătorul unui autoturism a fost prima victimă. Tânărul a mers pe Şoseaua Buzăului unde sunt expuse autoturisme pentru vânzare, unde se afla şi un bărbat care scosese la vânzare un autoturism Skoda Superb, care îi aparţinea persoanei vătămate. Parfenie i-a cerut acestuia să conducă maşina pentru a vedea cum merge. Bărbatul s-a urcat la volan, iar inculpatul s-a aşezat pe scaunul din dreapta faţă, pornind pe Şoseaua Buzăului şi apoi pe Centură. Parfenie i-a cerut şoferului să vireze în comuna Cazasu, spunând că acolo locuiesc părinţii săi, care vor să vadă autoturismul şi vor să îl plătească. Parfenie a scos un cuţit din buzunar, cu lungimea de 20 cm, din care lama 10 cm. şi s-a apucat să lovească victima cu bestialitate, aplicându-i aproximativ 10 lovituri, orientate către gât, toracele anterior şi abdomen. Victima a reuşit să coboare din maşină şi s-a îndepărtat, în timp ce inculpatul Parfenie s-a urcat la volan şi a demarat în mare viteză.

După sustragerea autoturismului, inculpatul Parfenie Marius Valentin a pornit către Mall. În zona în care şoseaua de Centură se intersectează cu linia de tramvai către staţiunea Lacu Sărat, inculpatul a intrat în depăşirea unei maşini şi a observat alte două persoane, fiind vorba despre doi şoferi Braicar pe care i-a lovit intenţionat, provocându-le leziuni grave. Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital. Una dintre acestea, a fost transferată la Spitalul Militar de Urgenţă “dr. Carol Davila” Bucureşti, unde a rămas internată în perioada 14 - 28 noiembrie. Celălalt bărbat a ajuns şi el la spital în Bucureşti şi a rămas internat în perioada 21 - 28 noiembrie.

Deşi lovise cu maşina cele două victime, inculpatul nu a fost afectat în vreun fel, astfel că nu a oprit autoturismul să vadă dacă oamenii mai trăiesc. El şi-a continuat drumul pe DE 87 - Şoseaua de Centură, iar la intersecţia cu Şoseaua Vizirului a virat dreapta şi în sensul giratoriu de la Mall a virat stânga şi a pătruns în parcare printre autovehiculele încadrate deja pe drumul de acces, unde a mai tamponat un autoturism. “(...)Inculpatul s-a deplasat direct către intrarea centrală a supermarket-ului Carrefour, intrând în patru bolarzi din beton care erau postaţi în zonă, cu câte 150 kg fiecare, pe care i-a şi împins câţiva metri”. În acel moment, acolo se afla o femeie, fiica sa şi trei nepoţi, toţi minorii cu vârste sub 14 ani. Tot acolo mai erau doi bărbaţi. Prin impactul autoturismului cu bolarzii din beton, arată anchetatorii, aceştia şi o scrumieră de tip stradal din oţel, cu masa de peste 10 kg, au fost proiectaţi cu mare intensitate şi au lovit patru persoane aflate acolo. Inculpatul a dat apoi cu spatele, moment în care a lovit o altă femeie.

După impactul cu bolarzii, roata din partea dreaptă faţă a autoturismului s-a rupt, astfel că inculpatul nu a mai putut dirija maşina. Văzând intenţiile inculpatului, care încă încerca să mişte autoturismul, mai multe persoane aflate la locul respectiv au intervenit. Doi martori au deschis portierele maşinii, au smuls cheia din contact parţial şi l-au extras pe inculpat care striga să fie ucis, pentru că vrea să ucidă oameni. “Trebuie să curgă sânge în ţara asta”, urla atacatorul.

Inculpatul a fost imobilizat, acesta fiind preluat apoi de un echipaj de poliţie care l-a şi testat cu aparatul etilotest. S-a constatat că prezenta o concentraţie alcoolică de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, susţinând că pe fondul consumului de alcool şi al depresiei a intenţionat să lovească cu autoturimsul mai multe persoane şi apoi să se sinucidă. “Să fac o nenorocire, să fac o tâmpenie, idei absurde. Să lovesc alţi oameni cu maşina şi să mă sinucid”.

Parfenie a fost reţinut şi apoi arestat.

 




Categorie articol: 

Comentarii