Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Asta se întâmplă când te faci medic doar pentru șpăgi

Asta se întâmplă atunci când te faci medic sau te angajezi în sistemul medical doar pentru șpăgile pe care le primești de la pacienți: când situația devine într-adevăr critică, când ceilalți chiar au nevoie de tine, când ai, poate, singura ocazie adevărată din viață de a-ți demonstra vocația și de a face cu adevărat cinste meseriei pe care ți-ai ales-o, dai bir cu fugiții. Fix atunci fugi din fața pericolului, dovedind lumii nu doar adevăratul tău nivel din punct de vedere profesional, cât și (sau mai ales) moral. Când te faci medic doar pentru a fi privit și văzut ca un dumnezeu și pentru a te purta ca atare, când te faci medic pentru a trata de sus pe toată lumea, când te faci medic doar pentru a-ți cădea asistentele și rezidentele la picioare, atunci da, când jobul devine riscant, îți dai demisia sau te dai bolnav. Atunci îți dai seama că, iată, fără șpăgi, jobul nu mai e așa de interesant. Atunci îți dai seama că, de fapt, riști să ajungi și tu pacient în jegul de spital în care tu i-ai tratat pe alții fără să-ți pui problema jegului. Atunci îți dai seama că, din dumnezeul pacienților, ai putea ajunge tu însuți pacient, așa că mai bine eviți și stai acasă. Sau atunci îți dai seama că ai și pensie, și salariu, și că mai bine te retragi la pensie, în sfârșit.

Așa se întâmplă când te faci medic doar pentru a ocupa o funcție, pentru a fura, pentru a lua șpăgi de la cei care vor să se angajeze în sistem, pentru a-ți bate joc de pacienți. Așa se întâmplă când dai șpagă 1.000 - 2.000 - 5.000 de euro ca să te angajezi ca infirmieră sau asistentă medicală pentru ca, de fapt, să ai un job sigur, călduț, bine plătit și cu șpăgi multe, din care îți vei recupera repede șpaga dată pentru angajare.

Îmi pare rău (de fapt nu, nu-mi pare!), dar nu pot avea niciun pic de înțelegere – și cu atât mai puțin vreun pic de considerație – pentru cei care, în aceste momente, aleg să fugă din fața pericolului și să-și bată joc în așa hal de nobila meserie pe care, fără drept moral, au apucat să o practice – și ar trebui să nu li se mai dea vreodată această șansă, nicăieri în lume.

Fuga ca formă de protest nu e un protest. Explicația cu lipsa condițiilor și a materialelor de protecție nu stă în picioare. Poate ți-ai văzut colegii medici și asistenți din Spania, cum își confecționează echipamente de protecție din saci de gunoi, dar nu dau bir cu fugiții. Și acolo sunt mii de cadre medicale infectate, dar cu toții se mobilizează și rămân pe baricade. Sunt multe țări în care lipsa echipamentelor este o problemă, dar nicăieri nu fug cadrele medicale acasă. De ce n-ai strigat că nu ai echipamente atunci când, pe 23-24 februarie, Arafat și Cercel anunțau că „avem tot ce ne trebuie, suntem pregățiți, totul este pus la punct”, așa cum o făceau și în noaptea incendiului de la Colectiv?

Scuza cu „nu sunt plătit suficient de bine pentru asta” chiar este penibilă. Eșți plătit chiar foarte bine acum. Dar în cei 30 de ani de șpăgi ai fost bine plătit?

Scuza cu „am și eu familie, de ce s-o infectez” iar e de doi bani. În lumea normală, cadrele medicale care nu vor să-i infecteze pe cei dragi „demisionează” din familie și se dedică 100% locului de muncă, rămânând permanent în spital, nu invers. Dacă ți-e teamă pentru propria persoană, cu atât mai mult nu ai nicio scuză. Înseamnă că ți-ai ales meseria greșită. Fă-te altceva, fă-te șofer – dar și aici dai ochii cu moartea zilnic, pe șoselele patriei. Fă-te vânzător – dar ce să vezi, vânzătorii din magazinele alimentare sunt mai curajoși decât tine zilele acestea. Fă-te agricultor, fă-te orice, dar nu mai spune că ești cadru medical. În Marea Britanie, sistemul public de sănătate a făcut apel la voluntari, în special către foste cadre medicale, în această perioadă în care și ei sunt depășiți de situație. S-au prezentat la datorie – voluntari! – un număr de vreo 2-3 ori mai mare decât se solicitase – peste jumătate de milion de oameni. Foarte mulți dintre ei pensionari, adică oameni din categoria celor mai expuși coronavirusului. Dar ei nu se tem. Și asta pentru că ei și-au făcut meseria și și-o fac din vocație, nu pentru șpăgi. Din vocație, așa cum se face în toată lumea normală.

Există și adevărați eroi în rândul medicilor și al cadrelor medicale de la noi. Mulți chiar, sunt convins. Dar nu despre ei este vorba în acest text și  ei nu trebuie să se simtă vizați de rândurile de mai sus. Pentru ei, ca și pentru toți cei care-și fac meseria din vocație, din pasiune sau măcar cu responsabilitate și curaj, mai ales în această perioadă, aplauze nesfârșite și tot respectul!




Categorie articol: 

Comentarii