Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Astăzi se decide soarta Pădurii Stejaru!

Brăilenii care sunt interesaţi de soarta Pădurii Stejaru pot participa astăzi, de la ora 14:00, la sediul Primăriei Chiscani la o dezbatere publică privind proiectul unor investitori de a construi un "ansamblu social - sportiv" după tăierea copacilor pe o suprafaţă de 13 ha. Deşi iniţial întâlnirea era programată pentru 9 iunie la ora 10:00, ieri dimineaţă, conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Brăila a anunţat că ora evenimentului a fost până acum greşit popularizată şi că dezbaterea va avea loc marţi, 9 iunie, la ora 14.00. Cel puţin ciudat este faptul că, timp de săptămâni la rând în care toată presa locală precum şi iniţiatorul manifestului ori organizaţiile de mediu care s-au implicat au popularizat o ora greşită, conducerea APM nu a găsit de cuviinţă să facă normală rectificare. Însă a făcut-o fix cu o zi înaintea dezbaterii.
De asemenea, trebuie precizat că, până ieri, caricaturistul Costel Pătrăşcan, iniţiatorul manifestului, a reuşit să adune 770 de semnături în tabelele descărcate de pe internet. De asemenea, petiţia online "Salvăm Pădurea Stejaru" număra ieri, la ora 18:00, 818 semnături.

Politicienii, interesaţi de Pădure mai mult declarativ

Foarte puţini dintre performerii pe scena politico-administrativă locală s-au arătat dispuşi să participe astăzi la dezbaterea publică ce va avea loc la Chiscani. De fapt, singurii care şi-au confirmat participarea sunt: preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, consilierul judeţean PNL Ovidiu Nechita (care a precizat că va fi însoţit de mai mulţi colegi), consilierul municipal PNL Simona Drăghincescu (care a precizat că va merge şi la ora 10:00 doar ca să fie sigură că s-a schimbat ora) şi preşedintele PPDD Brăila, Gabriel Musceleanu (care a punctat că va participa şi consilierul municipal PPDD Adrian Traian). În rest, cei mai mulţi dintre politicienii locali întrebaţi au răspuns fie că au alte planuri, fie că ora este total nepotrivită, orice să îşi scuze neparticiparea la eveniment. Primarul Aurel Simionescu a afirmat că astăzi trebuie să ajungă la Bucureşti pentru a discuta la nivel ministerial mai multe probleme importante. "Această plecare este stabilită de mai demult, trebuie să ajung la Ministerul Muncii, vreau să văd ce se mai întâmplă la Ministerul Dezvoltării pe Ordonanţa 28 (n.r. banii lui Dragnea). Oricum o să văd mâine dimineaţă (n.r. astăzi) ce voi face, dar cineva de la Primăria Brăila sigur o să fie la Chiscani", a declarat Simionescu.
La rândul său, viceprimarul PNL Alexandru Dănăilă a precizat că: "Mâine o să participe domnul arhitect şef şi doamna director al Direcţiei de Investiţii. Nu aş vrea să existe discuţii legate de participarea mea la eveniment, aşa că nu voi merge", a afirmat Dănăilă. Menţionăm că Elena Iurov, sora lui Dănăilă a făcut parte dintre investitori alături de soţul ei, însă a plecat în Canada şi a renunţat la afacere.

Botea: "Dacă nu m-a invitat nimeni, eu nu mă duc neinvitat"

Preşedintele PMP Brăila, Viorel Botea ne-a precizat că nu are de gând să participe la dezbaterea de la Chiscani pentru că nu l-a invitat nimeni. Acesta a ţinut totuşi să se declare total împotriva defrişării Pădurii Stejaru şi a precizat că din punctul său de vedere există şi alte soluţii alternative. "Există deja un teren defrişat exact unde se termină pădurea. Acolo este teren suficient să se facă ceva fără să se mai taie pădurea. Când treci de Marex, în dreapta se termină pădurea şi începe terenul arabil. În stânga este o parte cu teren arabil şi se termină exact în pădure, unde e o casă dărâmată. Eu cred că sunt destule hectare acolo, nu am măsurat, dar cred că sunt vreo 50 de hectare. Discuţiile sterile, inutile sunt pierdere de timp. Acea bucată de teren există. Chiar dacă e a unui privat se poate discuta. Pentru ce să tai tu 13 hectare de pădure? Este o aberaţie. Eu sunt băiat de la curte, ştiu în cât timp creşte un salcâm adevărat", a declarat Botea. Întrebat de ce nu participă la dezbatere pentru a susţine acelaşi lucru la Chiscani, Botea a replicat ironic: "Eu sunt un personaj mult prea mic în Brăila asta. Nesemnificativ. Oricum nu ţine nimeni cont de opiniile mele. Dar s-a adeverit tot ceea ce am spus eu până acum. Dacă nu m-a invitat nimeni, eu nu mă duc neinvitat. Nu vreau să mă bag ca musca-n lapte, să mă dau rotund. Eu sunt slăbuţ".
Nici ţărănistul Gheorghe Chiru nu a promis că va participa la întâlnire. Acesta a punctat că ora 14:00 este total nepotrivită şi că are un examen în Galaţi de la care nu poate lipsi. "Dacă pot să mă descurc cumva, eu încerc să ajung, dar alta era dacă puneau dimineaţa", a afirmat preşedintele PNŢCD Brăila.
Nici consilierul judeţean independent Marian Căpăţână nu a confirmat prezenţa la eveniment, subliniind că are programate mai multe operaţii pentru mâine pe care nu le poate amâna. "Nu am cum. Efectiv, timpul nu îmi permite. Dar eu am fost pe platou, am semnat şi petiţia online", a spus acesta. De asemenea, consilierul municipal PNG Ionel Alexandru s-a scuzat spunând că nu poate lipsi de la ore.
Aşadar, brăileni, revizuiţi-vă programul pentru marţi, 9 iunie, astfel încât la ora 14.00 sa fiţi în numar cât mai mare la Chiscani pentru a spune NU DEFRIŞĂRII PĂDURII STEJARU!

 




Categorie articol: 

Comentarii