Mergi la conţinutul principal

Asociaţia Jugendverein Brăila vă invită în comunitatea iubitorilor de limba germană

• un grup de elevi de la “Bălcescu”, membri ai Asociaţiei Jugendverein Brăila, s-au gândit să împărtăşească pasiunea pentru limba şi cultura germană şi altor copii şi tineri interesaţi de limba lui Goethe • concret, ei derulează două proiecte, unul adresat copiilor din clasele primare şi unul pentru elevii de gimnaziu şi liceu, prin care organizează diverse activităţi la care sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi iubitori de germană

 

Un grup de elevi de la Colegiul “Bălcescu”, pasionaţi de limba germană, au venit cu o idee inedită. Corina Preda, Miruna Bercariu, Ştefan Popa şi Andrei Onea, membri ai Asociaţiei Jugendverein Brăila (în traducere Asociaţia Tinerilor din Brăila), filială a Asociaţiei Gutenberg Cluj, s-au gândit să le împărtăşească, gratis, pasiunea pentru limba şi cultura germană şi altor copii şi elevi atraşi de limba lui Goethe.

Mai exact, aceştia au iniţiat două proiecte, unul adresat copiilor din clasele primare şi unul pentru cei de gimnaziu şi liceu, prin care doresc să atragă într-o comunitate cât mai mulţi iubitori de germană din şcolile brăilene.

Primul proiect se numeşte “Zukunftkinder” (în traducere “copiii viitorului”) şi pot participa copii din clasele 0-IV. La acestă grupă nu este obligatoriu să ai cunoştinţe de limba germană deoarece cei mici vor învăţa pe parcursul întâlnirilor. “Ne dorim să îi familiarizăm cu asociaţia noastră, cu limba germană şi cu modul de lucru, pentru că noi acolo facem workshop-uri cu ei. Nu va fi ca la şcoală. Noi facem jocuri, cântece, avem sesiuni de feedback, îi învăţăm să îşi exprime opinia, să înţeleagă faptul că opinia lor contează şi să aibă spiritul de initiativă, iar mai târziu să facă proiecte în acest sens. Ideea este că după ce noi vom pleca din oraş la facultate, ei ar putea să continue munca noastră”, ne-a spus Corina Preda, unul dintre iniţiatorii proiectelor.

O primă întâlnire între membrii Asociaţiei Jugendverein Brăila şi cei mici a avut loc deja în weekend la Bibliotecă, la atelierul interactiv de promovare a limbii germane participând 43 de copii de la mai multe şcoli.

Cel de-al doilea proiect se numeşte “Deutschcafe”, tradus “cafenea”, şi are ca scop popularizarea limbii germane în rândul tinerilor. “Noi nu o să fim o cafenea propriu-zisă ci o să aducem un alt concept de cafenea. La fiecare întâlnire vom avea o altă locaţie şi alte activităţi. Cei care vor să participe nu trebuie să ştie să vorbească limba germană la un nivel foarte înalt, dar important este să le placă această limbă şi să se implice în proiect. În Brăila, pentru că nu ai unde să vorbeşti germană, noi le dăm ocazia să folosească această limbă. Poate sunt mulţi tineri pasionaţi de germană, dar nu ne ştim între noi şi aşa formăm o mică comunitate şi vom organiza mai multe proiecte pe viitor , poate împreună”, a adăugat Corina.

Prima ediţie din cadrul primului proiect a avut loc duminică, 12 noiembrie. În ceea ce privește cel de al doilea proiect, prima ediție va avea loc duminică, 20 noiembrie, începând cu ora 17.30 la Casa “Petre Ştefănescu Goangă” şi va fi o întâlnire de prezentare a proiectului şi a asociaţiei la care organizatorii anunţă “o seară  specială, într-o atmosferă intimă de cafenea cu muzică, bufet şi distracţie în stil german”. 

În luna decembrie vor urma alte întâlniri în cadrul celor două proiecte, întâlniri   la care tema principală va fi Crăciunul. Copiii şi tinerii interesaţi să participe la activităţile organizate de asociaţie pot afla mai multe informaţii pe paginele de Facebook Jugendverein Brăila sau Corina Andreea Preda, precum şi la adresa de e-mail jugendvereinbrăila@gmail.com.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro