Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Arme letale ce aparțineau unui cetățean italian găsite la domiciliul unui brăilean

* polițiștii bucureșteni au descoperit 11 arme letale, cu destinație de vânătoare, precum și o armă neletală cu gaze, supusă autorizării, ce ar fi fost deținute în mod ilegal * polițiștii au constatat că armele letale aparțin unui cetățean italian, iar arma neletală cu gaze aparținea fiului acestuia

 

 

 

Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din Ilfov au indisponibilizat 11 arme letale, ce ar fi fost deținute ilegal de un bărbat și care ar fi fost depozitate în județul Brăila, la domiciliul altui bărbat. După cum se arată într-un comunicat al Poliției Române, la data de 22 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov, împreună cu polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat verificări la domiciliul unui bărbat, din județul Brăila. În cadrul activităților, au fost descoperite 11 arme letale, cu destinație de vânătoare, precum și o armă neletală, cu gaze, supusă autorizării, ce ar fi fost deținute în mod ilegal. Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În fapt, a fost constatat faptul că permisul de port-armă al unui bărbat, cetățean italian, avea termenul de valabilitate expirat, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că armele deținute de acesta se aflau la domiciliul unui bărbat, din județul Brăila. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cele 11 arme letale aparțin cetățeanului italian, iar arma neletală cu gaze aparține fiului acestuia”, au stabilit polițiștii IGPR.

Armele au fost ridicate în vederea efectuării de verificări.

În prezent, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere fără drept de arme letale și deținere fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.




Categorie articol: 

Comentarii