Mergi la conţinutul principal

Aproape 2.000 de locuri de parcare noi în Brăila în 2019

• primarul Marian Dragomir a prezentat lista cu zonele unde anul acesta se vor mai realiza locuri de parcare în Municipiul Brăila •edilul-şef a mai anunţat şi că în prezent se lucrează la adaptarea aplicaţiei GIS (Sistem Informaţional Geografic) de pe site-ul Primăriei, astfel încât cei interesaţi să îşi poată închiria şi plăti, în viitor, locurile de parcare online • potrivit viceprimarului Doiniţa Ciocan, în prezent există 9.000 de locuri de parcare în oraş, din care peste 5.000 închiriate • reprezentanţii municipalităţii au explicat şi pocedurile pentru cei care trebuie să renunţe la garaje, în zonele unde se vor face parcări

 

Primarul Marian Dragomir are planuri mari în privinţa realizării de spaţii de parcare la nivelul municipiului în acest an. Potrivit edilului-şef, în 2019, ar trebui să avem aproximativ 2.000 de astfel de locuri, amenajate în mai multe zone din oraş. Însă strategia municipalităţii nu se opreşte aici. Dragomir susţine că, în prezent, se lucrează la adaptarea aplicaţiei GIS (Sistem Informaţional Geografic) disponibilă pe site-ul Primăriei, pentru depunerea de cereri de eliberare a certificatelor de urbanism, astfel încât cei interesaţi să îşi poată închiria şi plăti în viitor locurile de parcare online.

În cadrul unei conferinţe de presă, alături de cei doi viceprimari, Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea, dar şi de directorul Serviciului de Utilitate Publică, de Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila, Dumitru Munteanu, primarul a transmis o listă actualizată a tuturor loturilor din Municipiu unde se lucrează sau urmează să se deschidă şantiere pentru realizarea de parcări.

Astfel, potrivit listei edilului-şef, este vorba despre: Lotul 3, unde se vor construi 540 de locuri de parcare şi unde contractul a fost deja semnat cu firma “Tancrad”, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 15 octombrie 2018. Vorbim de: Al. Lebedei între C. Călăraşilor şi Gr. Alexandrescu - 191 locuri de parcare - lucrări începute; Buzăului - Bl. B30 şi B31 - 27 locuri de parcare; Str. M. Vodă - Bl. D1, B, J1, E1 - 94 locuri; Str. O. Doicescu - Bl. A1 şi A2 - 121 locuri de parcare; Dorobanţi - Bl A 28 şi A31 - 50 locuri; Al Învăţătorilor - Bl. G7, G8 şi Z - 57 locuri. La Lotul 4, discutăm despre 284 locuri de parcare, pentru care s-a semnat un contract cu firma”Promotas”, iar ordinul de începere a fost tot 15 octombrie 2018. Acesta este format din: Cart. Obor - Str. I. Ionescu de la Brad - Bl. AF1, AF2, AF3 /AG1, AG2 - 54 locuri de parcare plus încă 27 - lucrări începute; I. C. Brătianu - de la Creşa 2 până la Str. Apolo - 38 locuri; C. Galaţi - în spatele Bl. 10 - 19 locuri; Str. Plantelor - în spatele Bl. 8 - 64 locuri; Buzăului - între S. Barnuţiu şi Comunarzi - de la A 8 şi A9 bis până la A6 şi A4 - 82 locuri. La Lotul 5 se vor realiza 303 locuri de parcare, a anunţat Dragomir, cu precizarea că documentaţia a fost deja transmisă pentru validare la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice - B-dul Dorobanţi / Str. Tineretului / Str. Ghioceilor - 235 locuri de parcare; Aleea Culturii - 61 de locuri. La Lotul 6 vor fi 529 locuri de parcare. Aici, indicatorii tehnico economici au fost aprobaţi şi se pregăteşte licitaţia (Str. Roşiorilor, blocurile B25 - B34 - 83 locuri de parcare; Str. Roşiorilor, blocurile B19 - B23 - 83 locuri; Str. Roşiorilor, blocurile A44 - A32 - 216 locuri; Str. Roşiorilor, blocurile A49 - A47 - 55 locuri; Str. Roşiorilor, blocurile C1, C4, C5 - C6, C3, C2 - 92 locuri de parcare; Str. Roşiorilor, blocurile B19 - B23. La Lotul 7 sunt în plan 322 locuri de parcare. Şi aici au fost aprobaţi indicatorii tehnico economici şi se pregăteşte licitaţia: Aleea Micşunelelor, Aleea Narciselor - Bl.32 - Bl.A8 - 30 locuri de parcare; Aleea Cutezătorilor, blocurile D1-T5 - 95 locuri; Aleea Micşunelelor, Str. Oborului, Aleea Lalelelor, Aleea Narciselor blocurile B31 - B30-25-25 bis -24-D2- S-O5 - 197 locuri de parcare.

După cum a explicat viceprimarul Doiniţa Ciocan, în momentul acesta, în Brăila sunt în jur de 9.000 de locuri de parcare, din care peste 5.000 sunt închiriate. Preţul unui astfel de loc este 198 lei pe an.

 

Cereri online pentru închirierea parcărilor în Brăila

Primarul Marian Dragomir a ţinut să precizeze că, după ce municipalitatea a implementat un sistem online unde se pot face programări pentru eliberarea cărţilor de identitate, se pot plăti taxe şi impozite locale, se pot depune cereri pentru maşinile cu tonaj greu şi pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a decis să meargă mai departe cu aceste servicii. Astfel, potrivit acestuia, undeva în lunile septembrie sau octombrie, brăilenii vor avea ocazia să îşi aleagă, închirieze şi plătească online locurile de parcare, prin aplicaţia GIS a Primăriei.

“Pentru că am observat că sunt probleme destul de mari la zona de parcări, vom pune în bugetul Primăriei Municipiului Brăila bani pentru ca pe platforma certificatului de urbanism online, pe platforma GIS, fiecare cetăţean din oraş, în toamna acestui an, să poată să îşi rezerve locul de parcare online, fără să mai fie nevoit să se deplaseze la sediul SUPAGL. Deci să poată plăti online, rezervarea făcându-se automat, urmând ca într-o perioadă de timp să îi fie trimise şi restul de documente. O să găsim varianta împreună cu cei de la IT-ul Primăriei şi cei care vor câştiga licitaţia pentru a implementa acest sistem, repet, care să nu mai pună cetăţenii Municipiului Brăila pe drumuri. Eu estimez că, cel târziu în lunile septembrie - octombrie, vom avea funcţional acest soft online de programare a parcărilor, rezervare şi plata lor”, a declarat Dragomir.

Sursa citată a explicat că procedura va fi extrem de asemănătoare cu cea pentru eliberarea certificatelor de urbanism, tot prin harta oraşului disponibilă în aplicaţia GIS. Acolo se vor vedea locurile de parcare deja închiriate, cât şi cele disponibile. Se va merge pe sistemul primul venit, primul servit. Totul în timp real. Plăţile se vor putea efectua tot prin ghiseul.ro, iar în apropierea expirării contractului, brăilenii vor fi înştiinţaţi cu 30 de zile înainte pentru a avea posibilitatea de a-l prelungi. De reţinut că persoanele care au deţinut garaje şi le-au demolat în zonele unde se realizează parcări noi, potrivit edilului-şef, vor avea întâietate la selectarea unui loc de parcare.

Totodată, cei care vor prefera sistemul clasic, vor putea merge ca şi până acum la ghişeu pentru a face o astfel de cerere şi a o achita.

 

Garajele în Brăila, pe cale de dispariţie

Edilul-şef Marian Dragomir a explicat, cu această ocazie, că opţiunea închirierilor online îi va viza doar pe cei care vor locuri de parcare şi nu va exista această opţiune şi pentru garaje. Mai mult, acesta a reiterat ideea că peste tot unde se vor realiza locuri de parcare moderne, garajele vor dispărea. Totuşi, Dragomir a dorit să sublinieze că în zonele unde încă nu se realizează astfel de spaţii, proprietarii de garaje le pot menţine deocamdată liniştiţi, în baza contractelor pe care le au.

Tot cu această ocazie, reprezentanţii municipalităţii au explicat care sunt procedurile pe care trebuie să le urmeze cei care se află în situaţia de a deţine un astfel de garaj în vreuna dintre zonele vizate pentru realizarea de parcări între blocuri, pe viitor. Viceprimarul Doiniţa Ciocan a punctat că proprietarii sunt anunţaţi că trebuie să îşi mute sau desfiinţeze construcţiile. În cazul în care nu pot face acest lucru pe cont propriu, oamenii pot solicita sprijinul SUPAGL Brăila, care la rândul său închiriază o astfel de macara/platformă. Însă costurile vor fi ulterior imputate proprietarului, după cum a explicat directorul Serviciului, Dumitru Munteanu.

“Între 1.400 şi 1.700 lei costă transportul unui garaj, în funcţie de distanţă. Pe cele care au fost ridicate de noi până acum, le-am depozitat pe Râmnicu Sărat, în fostul garaj al «Braicar». Ca să le ducem până acolo, noi am închiriat utilaje de transport şi macara. E în funcţie de distanţă. Demontările se fac personal. Noi putem recomanda firme dintre cele cu care am lucrat. Dar este opţiunea proprietarului dacă vrea să o facă singur. În cazul în care cineva nu poate, îl demolăm/transportăm noi. Dar problema este că trebuie să recuperăm acei bani”, a declarat Munteanu.
La rândul său, viceprimarul Alexandru Jantea a ţinut să precizeze că de multe ori apar dificultăţi la transportul garajelor de tip “Concivia”, deoarece mulţi dintre proprietari au eliminat suporţii pentru cârligele de remorcare. Mai mult, în unele zone, au atras atenţia reprezentanţii municipalităţii, unii oameni şi-au racordat garajele la utilităţi, electricitate, motiv pentru care situaţia privind demolările este în general, extrem de greoaie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro