Mergi la conţinutul principal

Aproape 150 de liceeni brăileni au “scăpat” de o probă la bacalaureat

• este vorba despre competenţele digitale, 146 de candidaţi echivalându-şi proba în baza unui certificat cu recunoaştere internaţională

 

Ieri, liceenii brăileni au susţinut cea de-a doua probă de competenţe din cadrul examenului naţional de bacalaureat, cea digitală. La testarea care va continua pe 10 şi 11 iunie sunt aşteptaţi 1.739 de elevi, însă 146 dintre aceştia au “scăpat” de aceasta probă deoarece deţin un certificat ECDL (European Computer Driving Licence) sau CERTIPORT (Internet and Computing Core Certification). Potrivit metodologiei, elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene cu proba de evaluare a competenţelor digitale la bacalaureat.

“Examenul maturităţii” va continua pe 12 şi 13 iunie cu ultima probă orală, cea de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă străină. În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

După competenţe, urmează probele scrise. Prima testare, cea la Limba şi literatura română se va desfăşura pe 1 iulie, iar pe 3 iulie este programată proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, va avea loc pentru data de 4 iulie.

Primele rezultate de la BAC vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12:00. Depunerea contestaţiilor se va face între orele 12:00 şi 16:00 în aceeaşi zi. În perioada 9-12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.

Potrivit Ministerului Educaţiei, 135.655 de absolvenţi de liceu (116.037 din promoţia curentă şi 19.618 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de Bacalaureat 2019 în prima sesiune. La Brăila s-au înscris 1.739 de elevi, 1.508 din seria curentă şi 231 din promoţiile anterioare.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro