Mergi la conţinutul principal

APIA aşteaptă întârziaţii să ceară subvenţiile

Gong final în campania anuală de primire a cererilor unice de plată a subvenţiei în agricultură. La încheierea perioadei în care APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) a primit astfel de cereri fără aplicarea de penalităţi (15 iunie a.c.), instituţia a anunţat că a înregistrat un număr total de 14.610 cereri pentru o suprafaţă de 313.544 ha. Ca termen de comparaţie, până vineri 12 iunie, cu 3 zile înainte de termenul final de depunere, erau înregistrate doar 12.400 de cereri pentru o suprafaţă de circa 192.000 ha, ceea ce înseamnă că în weekendul abia încheiat, la APIA Brăila au fost înregistrate nu mai puţin de 2.173 de cereri (cu o medie de peste 720 cereri/zi), pentru o suprafaţă de aproximativ 121.500 ha. "Cererile unice de plată a subvenţiilor aferente anului 2015 încă se mai primesc, dar pentru fiecare zi de întârziere peste termenul limită, 15 iunie, se aplică o penalitate de 1%. După data de 10 iulie 2015 cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul", ne-a declarat Daniela Militaru, directorul executiv al APIA Brăila.
Dacă ne raportăm la campania de anul trecut, gradul de depunere a cererilor a fost de aproape 99,3%, context în care APIA Brăila este clasată pe primul loc la nivel naţional. Exită şi o explicaţie în ce priveşte scăderea suprafeţelor vizate de cererile de subvenţie: primăriile de comune n-au mai fost acceptate să depună dosar de subvenţie pentru păşuni şi nici n-au reuşit să facă la timp licitaţiile pentru concesionarea acestor suprafeţe.
Reamintim că în campania SAPS din 2014, la APIA Brăila au fost depuse 14.714 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 344.530,83 ha (numărul cererilor depuse fără penalităţi fiind de 14.420, pentru o suprafaţă de 337.514,4 ha). În campania din 2013 agenţia locală a înregistrat un număr total de 15.098 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 349.446,82 ha.
Schemele/măsurile de sprijin financiar pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării (MADR).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro