Mergi la conţinutul principal

Ancuţa şi Dragomir pornesc «războiul» PNL-PSD la Brăila

Parlamentarul PSD Marian Dragomir şi consilierul judeţean PNL Cristian Ancuţa par să îşi dorească şi pe plan local grăbirea rupturii colaborării dintre cele două partide pe care le reprezintă. Concret, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul pesedist a comentat ironic fuziunea preconizată între PNL şi PDL, catalogând decizia liberalilor de a colabora cu foştii lor inamici politici drept ridicolă. "S-a şi văzut la ultimul lor congres că au făcut nişte afirmaţii ciudate dintr-un punct de vedere, care au deranjat cealaltă tabără politică. Eu chiar aştept cu deosebit interes să-i văd pe liberalii şi democrat-liberalii din Brăila când se aşează la masă, când îşi stabilesc conducerea, să vedem de unde va fi această conducere, de la Focşani, de la Galaţi? Practica a demonstrat că, la Brăila, PDL-ul nu a avut oameni în ultima perioadă. Poate fac o conducere în tandem, una mixtă şi atunci rămâne să vedem cine va fi şeful. Este interesant. Având în vedere declaraţiile, istoria dintre aceste organizaţii, este ca şi când Partidul Social Democrat ar trebui să fuzioneze acum cu unul dintre sateliţii lui Băsescu. Penibil! Până ieri erau duşmani, erau inamicii publici numărul 1, astăzi sunt prieteni. Nu e posibil aşa ceva. Ştiţi, se zice despre politică un lucru: că este similară celei mai vechi meserii din lume. Dar aici se depăşeşte orice limită totuşi. Pică în ridicol la un moment dat. Nu poţi să continui să critici şi la un moment dat să te faci frate de cruce. Până când?", a declarat Dragomir, vizibil amuzat de situaţie.

Ancuţa: "Mentalitatea partidului-stat trebuie să fie eliminată odată pentru totdeauna"

Ca urmare a declaraţiei "veninoase" a parlamentarului PSD-ist, consilierul judeţean PNL Cristian Ancuţa a ţinut să aibă o contră pe măsură. Acesta a emis un comunicat de presă prin care, în aceeaşi notă ironică, a lansat un atac dur la adresa fostului său coleg din USL. "Încă marcat, probabil, de vestea că preşedintele său de partid şi-a trădat într-un mod josnic candidatul PSD la prezidenţialele din 2009 (Victor Ponta a declarat că în primul tur a votat cu Crin Antonescu şi nu cu Mircea Geoană - al cărui şef de campanie era), deputatul Marian Dragomir şi-a manifestat neîncrederea legată de fuziunea dintre PNL şi PDL. (...) Am văzut în trecut cât rău a adus României ascensiunea unui singur partid. Mentalitatea partidului-stat trebuie să fie eliminată odată pentru totdeauna, tocmai de aceea îl asigur pe domnul deputat că PNL şi PDL vor realiza o construcţie solidă ce va reprezenta o contrapondere a PSD-ului", a declarat Ancuţa. Totodată, liberalul a dorit să îi ureze lui Dragomir o colaborare "fructuoasă" cu PPDD-iştii. "Referitor la declaraţia domnului deputat Dragomir că «alianţa PNL-PDL pică în ridicol», nu pot să spun decât atât: bună dimineaţa şi colaborare fructuoasă cu PPDD! Înainte de a vă minuna cum vom sta noi la masă cu PDL, întrebaţi-vă cum veţi sta dumneavoastră la masă cu cei care v-au fost aprigi adversari şi contestatari în campania electorală pentru parlamentarele din anul 2012. Nu cred că este necesar să vă reamintesc schimbul de «amabilităţi» pe care îl aveaţi cu contracandidata dumneavoastră, doamna deputat Nistor", a conchis sursa citată.
Reamintim că, în ciuda ieşirii de la guvernare la nivel naţional ca urmare a ruperii USL, liberalii brăileni au declarat că nu sunt dispuşi să renunţe la poziţiile administrative de vârf pe plan local, pentru a face opoziţie. De cealaltă parte, liderii PSD Brăila au afirmat că nu intenţionează să îi elimine pe PNL-işti de la guvernarea locală, atât timp cât nu blochează proiecte în Consilii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro