Mergi la conţinutul principal

Ambulatoriul de la Psihiatrie va costa 1,5 milioane lei

Final în procedura atribuirii contractului cu reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie: municipalitatea a declarat câştigătoare oferta SC "Repavil Cons" (companie ce aparţine omului de afaceri Georgel Ştefan) având subcontractant "Duo Electronic" pentru suma de aproximativ 1,51 milioane lei (fără TVA). Tipul procedurii aleasă pentru atribuirea contractului a fost cererea de ofertă, criteriul de atribuire fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", factorii de evaluare fiind 90% - preţul ofertei şi 10% - durata de execuţie. În final, preţul de atribuire al contractului este cu peste jumătate de milion mai mic decât preţul estimat - 2,07 milioane lei, mai precis e vorba de o economie de 0,559 milioane lei, adică echivalentul a peste 136.000 euro.
Potrivit anuţului publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), în cadrul contractului se vor executa lucrări de consolidare, arhitectură, instalaţii electrice, sanitare, termice, climatizare şi nu în ultimul rând, lucrări la reţele alimentare cu apă dar şi canalizare. În ce priveşte finanţarea, aceasta este asigurată prin Programul Operaţional Regional în baza unui proiect elaborat de municipalitate.
Ar mai fi de adăugat că la procedură s-au înscris 5 ofertanţi şi anume SC "Concivia" (subcontractant "Pancronex" şi "LENCo Electronic"); "Confort 2000" (subcontractant "Sevenerg" şi "Bitnet"); "Euro Building" cu subcontractant "Tighia Serv"; "Rocif Construct" cu subcontractant "Stoner" SRL şi în fine câştigătorul "Repavil Cons" împreună cu "Duo Electronic".
De precizat că firmei "Repavil Cons" i-a fost recent atribuit un alt contract de lucrări pe un proiect al municipalităţii, este vorba despre reabilitarea şi modernizarea clădirii de pe strada Ancorei, unde vor fi amenajate locuinţe sociale. Firma a raportat anul trecut afaceri de 1,38 milioane lei cu un număr mediu de 17 salariaţi, la final rezultând un profit de 75.285 lei.
Spitalul de Psihiatrie "Sf Pantelimon" Brăila este conceput într-un stil arhitectural specific secolului XIX, când a fost atestat documentar. Începând cu anul 1940 a fost denumit Spitalul de Stat Brăila, iar din data de 1 noiembrie 2002 are o singură specialitate - boli psihice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro