Mergi la conţinutul principal

Alte trei containere pentru triaj epidemiologic au sosit la Spitalul Județean

* este vorba construcţii modulare de tip container pentru triajul epidemiologic al pacienţilor infectaţi cu virusul Covid 19 * în total, Spitalul Județean de Urgență Brăila a primit cinci containere de izolare * în ceea ce privește campania de vaccinare, la Brăila va începe în luna ianuarie, dar încă nu se știe data exactă când vor ajunge materialele sanitare și la noi

 

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila a primit, ieri dimineață, încă trei containere destinate triajului epidemiologic al pacienților care prezintă simptomatologie COVID-19. Reamintim că primele două astfel de containere au sosit pe 19 noiembrie, iar construcțiile modulare au anumite dotări în interior, spaţiul fiind încălzit şi luminat, astfel că triajul pacienţilor se va face în condiţii optime.

”Sunt cele trei containere pe care le-am așteptat și care vor deveni izolatoare pentru pacienții suspecți de Covid-19. Intenționăm să le compartimentăm cu un paravan, ceva, așa încât să putem să cazăm doi sau chiar trei suspecți într-un container până la recoltarea probei și, dacă e cazul, să plece acasă sau să interneze. Vor fi așezate în același spațiu, în continuarea celorlalte containere și vor fi deservite de personalul din UPU”, a declarant dr. Delia Râșnoveanu, managerul SJU Brăila.

Reamintim că aceste containere au fost solicitate Guvernului de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila. La data de 13 noiembrie, Consiliului Judeţean Brăila a transmis către Prefectura Judeţului Brăila o solicitare de sprijin pentru obţinerea unui număr de 5 containere modulare pentru înregistrare/testare/ analiză/triaj pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Prefectura Judeţului Brăila a întreprins demersurile necesare în vederea obţinerii acestora de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. După încheierea pandemiei de coronavirus containerele vor rămâne în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila și vor fi folosite tot în situaţii de urgenţă, calamităţi naturale, inundaţii, locuinţe pentru sinistraţi.

Campania de vaccinare împotriva Covid-19 ar putea începe în ianuarie 2021

În timp ce în marile centre universitare a început deja campania de imunizare împotriva coronavirusului, în Brăila aceasta va debuta cel mai probabil undeva în luna ianuarie. Iată ce a declarat managerul Delia Râșnoveanu în legătură cu acest subiect: ”Sunt semnale că lumea vrea să fie vaccinată. Așteptăm toate instrucțiunile de la București și eventual materiale sanitare ca să putem să demarăm efectiv campania. Dacă ne vin materiale în timp util, noi putem să începem vaccinarea din ziua următoare. Depinde cum ajung seringile, cum ajung echipamentele de la minister, dar bănuiesc că va începe undeva în ianuarie”.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro