Mergi la conţinutul principal

Accident rutier pe DN.2B

La sfirsitul saptaminii trecute, trei braileni s-au ales cu o sperietura zdravana dupa ce tractorul in care se aflau a fost implicat intr-un eveniment rutier, produs de un sofer care nu a respectat indicatoarele rutiere. "Emil N. (36 ani), din orasul Jibau, judetul Salaj, conducea un autotir pe DN 2B. Cind a ajuns la km 71, In afara localitatii Oprisenesti, soferul nu a respectat indicatorul “depasire interzisa” si s-a angajat neregulamentar In depasirea unui tractor marca “U 650”, condus de catre Victor P. (42 ani), din orasul Ianca. Tractoristul, fara sa se asigure, a efectuat viraj spre stinga, fapt ce a condus la producerea unui accident. In urma impactului a rezultat ranirea numitilor Auras B.(34 ani), Nelu S. (31 ani) si Victor P. (41 ani), toti din orasul Ianca, ocupanti In cabina tractorului", ne-au precizat surse autorizate din cadrul Biroului de Presa al IPJ Braila.
Ambii conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest si li s-au recoltat probe biologice de singe, In vederea stabilirii gradului de alcoolemie. In cauza s-a Intocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro