Mergi la conţinutul principal

75 de nevoiași din Berteștii de Jos, ajutați de parohia din localitate

* acțiunea a fost organizată cu sprijinul Centrului Eparhial și al Asociației „Ajutați semenii” din Brăila * în Săptămâna Patimilor, preoții de la Țibănești, ajutați de voluntari și de membrii Asociației „Viitor pentru tine”, au donat alimente și îmbrăcăminte pentru alte 25 de familii sărace

 

 

Sprijin pentru sărmanii din Berteștii de Jos și Țibănești în preajma Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului, prin grija preoților și a voluntarilor din parohii.

Astfel, în Postul Paștelui, Parohia Berteștii de Jos a oferit sprijin material și duhovnicesc pentru 75 de persoane cu posibilități materiale reduse, din localitate. Beneficiarii acestui demers au primit pachete cu alimente, produse igienico-sanitare, îmbrăcăminte, cărți de zidire sufletească și iconițe, valoarea ajutoarelor fiind de aproape 3.500 lei.

La acțiunea filantropică au contribuit, de asemenea, Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, precum și Asociația „Ajutați semenii”, din Brăila.

„Beneficiarii au primit cu bucurie darurile și au mulţumit, cu lacrimi în ochi, Lui Dumnezeu şi donatorilor care au fost aproape de ei prin fapta bună”, a precizat părintele Rareș Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos.

În altă ordine de idei, în Săptămâna Patimilor, Parohia Țibănești I și Parohia Țibănești II din cadrul Protopopiatului Însurăței, au ajutat alte 25 de familii sărace, cu mulți copii, cărora le-au fost oferite alimente, produse igienico-sanitare și îmbrăcăminte. Acțiunea filantropică a fost organizată de preoții de la Țibănești, cu sprijinul voluntarilor din parohii și al Asociației „Viitor pentru tine”, din comuna Tufești. Valoarea ajutoarelor donate familiilor a fost de aproape 2.000 de lei.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro