Mergi la conţinutul principal

7.000 de familii au cerut subvenţii la căldură

Cursa pentru depunerea cererilor în vederea obţinerii subvenţiilor la căldură se desfăşoară într-un ritm alert în oraşul nostru. Brăilenii mai au timp până pe 20 noiembrie să îşi depună solicitările, dacă doresc să beneficieze de ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pe durata întregii ierni. Primarul Aurel Simionescu consideră că timpul până la data limită este mai mult decât suficient, în condiţiile în care programul pentru depunerea cererilor a fost prelungit. "În legătură cu subvenţia pentru căldură, dorinţa mea este ca potenţialii beneficiari să vină şi să îşi depună solicitările. Mai avem până pe 20 noiembrie, mai este suficient timp. Până în momentul de faţă au fost depuse 3.895 de solicitări pentru gaze naturale, 1.150 de solicitări pentru combustibil solid şi 1.816 pentru încălzirea cu energie termică", a spus, ieri, Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Edilul-şef este de părere că şi sectorul celor care îşi încălzesc locuinţele cu ajutorul lemnelor de foc este acoperit, estimând că 400 - 500 de beneficiari vor putea primi lemne pentru sezonul rece. Tot acesta spune că în momentul de faţă, depozitul de lemn are circa 350 de tone de lemne, din care au fost distribuite doar 35 de tone. În cadrul aceleiaşi conferinţe, primarul a mai precizat că a luat măsuri ca şi cei care se încălzesc în sistem centalizat să fie informaţi despre subvenţii. "Am discutat şi cu cei de la CET, care au o evidenţă a persoanelor care se încălzesc în sistem centralizat, să meargă şi să le spună sau chiar să le dea formularul respectiv. Dorinţa noastră ar fi ca undeva în 15 noiembrie să avem o situaţie relativ lămurită pentru ceea ce înseamnă subvenţiile pe aceste formule", a încheiat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro