Mergi la conţinutul principal

12 ani de puscarie, pentru ca si-a omorit concubina

Trimis in judecata in septembrie anul trecut, barbatul care si-a ucis concubina in bataie chiar in noaptea sarbatorii "Adormirea Maicii Domnului" - pentru simplul motiv ca a facut mincarea prea sarata - a fost condamnat la 12 ani de inchisoare, pentru comiterea infractiunii de omor, judecatorii obligindu-l, prin sentinta judecatoreasca, la plata unei despagubiri de 100 de milioane de lei vechi catre familia victimei. In virsta de 38 de ani, dependent de insulina si cu grave afectiuni psihice, Aurel Diaconescu zis "Relu" traia in concubinaj cu Rozica Caprita, de vreo trei ani, spun anchetatorii, locuind in apartamentul femeii din cartierul Viziru III. In noaptea de 15 spre 16 august 2007, individul care bause peste masura a provocat scandal in locuinta situata la blocul D2, nemultumit ca pilaful gatit de concubina are prea multa sare. Ca un apucat, Diaconescu a inceput sa o loveasca cu pumnii si picioarele pe femeia in virsta de 41 de ani, apoi a dat-o cu capul de sifonier, pina ce a bagat-o in coma. In batjocura, agresorul i-a bagat femeii in gura o lingura cu orez in care pusese foarte multa sare, apoi i-a turnat un borcan cu sare pe git, timp in care o si lovea. In pauzele dintre lovituri, criminalul a bagat-o - spun anchetatorii - fortat pe victima in sifonier, apoi in baie si, la urma, a dus-o pe balcon, chipurile, ca sa-si revina. Dupa ce i-a tras concubinei o bataie sora cu moartea, Aurel Diaconescu s-a dus pur si simplu la culcare, fara sa-i pese de starea grava in care se afla femeia. In apartamentul respectiv se mai aflau in acel moment Mariana, sora agresorului, dar si fiica victimei, Adriana, in virsta de 20 de ani. Intr-o incapere incuiata pe dinauntru se mai afla mama femeii batute, Elena, de 76 de ani, bolnava si cu handicap, iar intr-o alta camera fiul victimei, care dormea. Martorii au asistat insa neputinciosi la conflict, fiindu-le frica sa intervina, intrucit fusesera amenintati de catre Aurel Diaconescu.
Loviturile aplicate in nestire, in noaptei "Sfintei Marii" i-au fost fatale Rozicai Caprita, aceasta fiind gasita fara suflare in dimineata zilei de 16 august 2007, zacind in pat murdara de voma, de singe si cu multiple semne de violenta pe trup. Din raportul de constatare medico-legala intocmit la autopsierea cadavrului, rezulta ca "moartea victimei a fost violenta si s-a datorat asfixiei mecanice cu continut gastric aspirat in caile respiratorii, consecutiv unei hemoragii meningo-cerebrale, urmare a unui politraumatism prin agresiune". Medicul legist a constatat multiple leziuni la nivelul capului, fetei, membrelor si toracelui, care s-ar fi putut produce la data de 15 august 2007, ziua agresiunii.
Autorul oribilului asasinat a fost depistat la scurt timp dupa comiterea faptei si a fost adus la audieri direct de la spital, unde fusese internat din data de 16 august, in urma unei crize de diabet si epilepsie declansate chiar in sediul Politiei. Pe 21 august 2007, Aurel Diaconescu a fost audiat de procurorul criminalist, pe numele lui fiind emisa ordonanta de retinere pentru 24 de ore. A doua zi, agresorul a fost arestat preventiv pentru o perioada de 29 de zile, la propunerea Parchetului de pe linga Tribunal. Contactat de reporterii nostri in timp ce se afla internat in spital, Diaconescu a negat constant ca si-ar fi ucis concubina in bataie. Barbatul a spus ca in dimineata zilei de 16 august 2007 a gasit-o pe femeie fara suflare si chiar a incercat s-o readuca la viata, pina cind a venit Ambulanta. El a mai precizat ca, in seara precedenta, s-a culcat si a lasat-o pe concubina impreuna cu sora lui care venise din Franta de doua saptamini si ca intre cele doua femei ar fi izbucnit o cearta din cauza mincarii prea sarate. Ancheta care a urmat a lamurit, insa, cum s-au petrecut lucrurile. Hotarirea pronuntata de judecatorii braileni nu este, deocamdata, definitiva.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro