Mergi la conţinutul principal

10 permise false, nici o zi de puscarie

Verdict in dosarul "permiselor false", instrumentat de Parchetul Curtii de Apel Galati si ajuns la Braila, cu "surle si trimbite" in primavara lui 2005. Cei opt ofiteri si subofiteri braileni de la Rutiera acuzati de neglijenta in serviciu au fost achitati de judecatori, pe motiv ca "fapta savirsita nu prezinta pericolul social al unei infractiuni", primind, insa, cite o sanctiune administrativa de citeva sute de lei. Astfel, Aurel Bogdan a fost amendat cu 500 de lei, Alexandru Boldeanu, Mihai Frumuz, Constantin Stefan, Lucian Ziemiankowschi si Mihai Budurusi cu cite 400 de lei, iar Neagu Mihaila si Gheorghe Gradisteanu cu cite 300 de lei. Politistii fusesera acuzati ca "si-au indeplinit defectuos atributiile de serviciu", permitindu-le unor nestiutori de carte sa puna mina pe carnete de conducere. Considerat creier al afacerii cu permise false, Adrian David, cel care a fost extradat din Spania in primavara acestui an, a primit 2 ani si 8 luni de inchisoare, cu suspendare conditionata, pentru trafic de influenta, instigare la fals intelectual, instigare la fals in inscrisuri, instigare la uz de fals si instigare la fals in declaratii, instanta dispunind eliberarea sa "de indata" din arest preventiv. Instanta a confiscat, totodata, cei 3.000 USD pe care David i-a primit spaga de la tiganii analfabeti, in contul permiselor false obtinute. Ceilalti inculpati, mai putin Domnu Mitica, plecat intre timp in lumea celor drepti, s-au ales cu cite 2.000 de lei amenda penala pentru instigare la fals intelectual, fals in inscrisuri, uz de fals si fals in declaratii, iar instructorii auto Marian Stavarache si Ion Dogaru au fost condamnati la cite 2.500 de lei amenda penala. Totodata, magistratii au anulat, prin hotarire judecatoreasca, permisele false eliberate. Pina ieri, au declarat apel impotriva sentintei Parchetul de pe linga Tribunalul Braila, Adrian David si Marian Stavarache. Asa stind lucrurile, cel mai complex dosar penal cu inculpati politisti de la Braila va fi redeschis, cu siguranta, anul viitor, la Curtea de Apel Galati. Inca din toamna anului 2005, procurorii DNA galateni i-au scos basma curata pe cei opt politisti braileni din dosarul "Permise false", cercetati pentru luare mita si au dispus, de asemenea, NUP in cazul tiganilor analfabeti suspectati ca i-au mituit pe politistii de la Rutiera, la fel ca si in cazul lui Adrian David si al instructorilor Stavarache si Dogaru.

Caracatita permiselor auto false

Activitatea infractionala pusa pe seama tiganilor din Vidra, Ilfov, si a celorlati inculpati s-a desfasurat in perioada 2000 - 2002. Sfidind legea, zece indivizi de etnie roma - unii cu domiciliul in Bucuresti, altii in Sintesti, comuna Vidra, judetul Ilfov -, au intocmit dosare de scolarizare false si, cu complicitatea lui Adrian David, au reusit sa puna mina pe carnete de conducere categoria B de la Politia Rutiera Braila. Potrivit procurorului Dinu Galca, la acea vreme sef de sectie la Parchetul Curtii de Apel Galati, Adrian David, care primise cite 300 USD de la solicitanti, le-a facut rost de vize de flotant, de copii xeroxate ale "actelor de studii" si de certificat de cazier judiciar de la IGP, unde avea "cunostinte". Complice in elaborarea actelor a fost Marian Stavarache, instructor auto la Scoala de Soferi "Raliul". Iata numele romilor care, desi nu stiau sa scrie si sa citeasca, au pus mina pe permise auto: Toma Mihai, Stan Mihai, Gheorghe Mihai, Badea Mihai, Puiu Mihai, Ion Toma, August Toma, Gheorghe Toma, Mihai Valeriu Alexe, Mitica Domnu (in prezent decedat). In toate cazurile, desi actele de studii ale tiganilor erau false si nesemnate, totusi, acestia au fost declarati admisi la examenul de sala, in conditiile in care erau analfabeti. Culmea, unii nici nu s-au prezentat la examenul de sala, iar altii au fost prezenti numai la traseu.
Cap de lista in ce priveste neglijenta in serviciu a fost, potrivit Parchetului Curtii de Apel, Aurel Bogdan, seful de la "Examinari". Acesta a participat la examenul de sala la 7 din cei zece inculpati, "nu a verificat in mod repetat dosarele celor zece candidati, care contineau acte false si, prin exercitarea din culpa, in mod defectuos, a indatoririlor de serviciu, a facut posibila substituirea de persoane si participarea la examenele teoretice si practice a altor persoane decit cele planificate, facilitind in felul acesta obtinerea permiselor auto in mod fraudulos". De altfel, ar fi fost de ajuns ca politistii examinatori sa verifice macar actele de identitate ale celor care au venit la examene in locul tiganilor analfabeti, sa compare fotografiile din dosare si de pe buletine cu fizionomiile celor intrati in sala. La capitolul "neglijenta", Bogdan e urmat de subcomisarul Alexandru Boldeanu, de Mihai Frumuz, seful Serviciului Circulatie din cadrul IPJ Braila in perioada 1999 - 2004, de ofiterii Constantin Stefan, Neagu Mihaila si Lucian Ziemiankowschi.
Marian Stavarache, instructor auto la Scolile de Soferi "Raliul" si "Formula 1", a fost acuzat ca l-a ajutat pe Adrian David sa obtina de la SEIP Braila mutatia pentru toti cei 10 tigani. Tot el a completat fisele de scolarizare pentru indivizi care nici macar nu urmasera cursurile scolii de soferi. Directorul Scolii de Soferi "Raliul", Ion Dogaru, a fost judecat pentru fals intelectual si uz de fals, pentru aceleasi consideratiuni. Alt nume sonor vehiculat in dosar a fost cel al secretarei sefului Directiei Cazier Judiciar din cadrul IGP, Daniela Floarea Iordache, care a eliberat fisa de cazier a inculpatului Stan Mihai, fara sa mentioneze faptul ca acesta fusese condamnat. Secretara a scapat numai cu o amenda administrativa, pentru neglijenta in serviciu. Nicolai Maria, angajat al Directiei Cazier Judiciar din cadrul IGP si Arsene Catalin, de la aceeasi institutie, au primit, de asemenea, amenzi administrative. Daniela Dabija, inspector principal la IGP - implicata si ea in afacere - n-a putut fi audiata, pentru ca era plecata in SUA. Cel care a dat mari batai de cap anchetatorilor a fost Adrian David, extradat din Spania abia in primavara acestui an.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro