Mergi la conţinutul principal

„Pixelul albastru" loveşte din nou

Lumina albastră a ecranelor de la telefoanele mobile întârzie secreţia melatoninei, hormonul numit „al somnului". Astfel, un elveţian tânăr din doi se simte obosit în timpul săptămânii, conform studiului realizat de cercetători de la Înalta şcoală pentru Ştiinţe Aplicate din Zurich (ZHAW). Chiar dacă incriminate sunt în primul rând petrecerile şi jocurile, şi telefonul mobil poate fi dăunător pentru calitatea somnului.
Cum mijloacele electronice sunt utilizate adesea de tineri înainte să se culce, cercetătorii elveţieni au vrut să afle dacă acest lucru influenţează somnul şi odihna la această categorie de populaţie, a arătat instituţia din Zurich într-un comunicat.
Rezultatele arată că cele mai multe dintre persoanele intervievate, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, dorm destul, adică opt ore pe noapte, şi că durata somnului scade odată cu vârsta. Totuşi, jumătate dintre tineri nu se simt suficient de odihniţi în timpul săptămânii, indiferent de vârstă. Factorii identificaţi drept dăunători somnului sunt petrecerile, jocurile video, trimiterea de fotografii sau de filme pe smartphone sau folosirea telefonului mobil ca ceas deşteptător.
Tendinţa tinerilor de a folosi aparate mobile joacă astfel un rol determinant în apariţia unor probleme cu somnul, lumina albastră a ecranelor întârziind secreţia de melatonină, „hormonul somnului".
În schimb, alte activităţi pot avea efecte pozitive asupra somnului la tineri. O activitate în familie sau lectura unei cărţi, mai degrabă decât mesaje pe WhatsApp, înainte de culcare pot face ca tinerii să se simtă mai odihniţi a doua zi.
Prin urmare, cercetătorii de la ZHAW recomandă îndepărtarea telefonului mobil din dormitor şi reducerea timpului petrecut cu jocuri video. Cu o oră înainte de culcare este bine să se stea departe de orice ecran. Pentru a beneficia de un somn liniştit, se recomandă stingerea aparatelor mobile sau punerea lor în modul „avion". Cercetătorii îi mai sfătuiesc pe tineri să se trezească cu un ceas deşteptător în locul telefonului mobil.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro