Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“Masă de post” cu până la 38 de E-uri!

• pateul vegetal, margarina şi pâinea pe care le consumăm sunt pline de E-uri, precizează specialiştii •unele dintre acestea sunt interzise în alimentaţia copiilor pentru că provoacă tulburări digestive grave şi alergii 

 

Postul statornicit de Biserică este cât se poate de benefic, ajutând, deopotrivă, la purificarea trupului şi a spiritului. El ne apropie de Dumnezeu şi ne ajută, de asemenea, să eliminăm toxinele din organism. Fiecare om adoptă, însă, un regim alimentar propriu ţinând cont şi de starea lui de sănătate, de recomandările nutriţioniştilor şi ale medicilor.

“Părerile sunt împărţite, unii oameni preferând să consume şi produse de origine animală, iar alţii limitându-se doar la legume, fructe şi peşte. Postul Paştelui este considerat cel mai aspru şi cel mai lung dintre toatele cele patru posturi importante de peste an. La ortodocşi, postul a început pe 2 martie, iar Paştele va fi sărbătorit pe 19 aprilie 2020. Pe lângă alte variante pe care le putem lua în considerare, avem şi pateul vegetal, de post, împreună cu margarina care, puse pe pâine, alcătuiesc un sandwich simplu, rapid şi gustos”, precizează InfoCons. Numai că, potrivit studiilor efectuate, un astfel de sanwich - consumat de adulţi şi de copii deopotrivă - poate să conţină în jur de 30 de E-uri (aditivi alimentari).

Numai în pate-ul “de post” se regăsesc nu mai puţin de 15 aditivi alimentari. Totodată, în nelipsita margarină, au fost identitificaţi circa 6-8 aditivi alimentari (E-uri), printre care E100 (curcumina, colorant sintetic care poate duce la scăderea glicemiei), E 160b (colorant sintetic obţinut din organisme modificate genetic), E 202 (sorbatul de potasiu, conservant sintetic care poate provoca tulburări digestive grave) şi E 476 (emulgator sintetic cu efect toxic moderat, care provoacă alergii).

Pâinea pe care o consumăm poate conţine, de asemenea, până la şapte aditivi alimentari. Iar dacă adăugăm la gustarea noastră un pahar de lapte de soia, că este tot de post, mai dăm pe gât alte cinci E-uri, printre care fosfaţi (E 341), caragenan (E 407), gumă gellan (E 418), gumă carruba (E 410) şi dioxid de siliciu (E 551).

Astfel, precizează InfoCons, putem consuma, la o singură masă “de post” , până la 38 de aditivi alimentari, dacă mai adăugăm şi desertul, adică o bucată de halva. Iar acest lucru poate dăuna sănătăţii, dat fiind faptul că există mulţi aditivi alimentari interzişi cu desăvârşire în alimentaţia sugarilor şi copiilor. Cu alte cuvinte, şi produsele “de post” conţin E-uri. Atenţie la câte E-uri consumaţi într-o singură zi şi citiţi etichetele produselor înainte de a le folosi în alimentaţie, chiar dacă, în aceste momente, e coadă la rafturile cu alimente, în toate supermarketurile. 

 




Categorie articol: 

Comentarii