Mergi la conţinutul principal

Ăsta cam fură curent. Auzi, cică de ce trebuie să plătească apa consumată?!

Când a propus nu’ș ce parlamentar proiectul ăla de lege prin care aleșii neamului să fie supuși unui control psihologic și psihiatric, mulți cetățeni au început să râdă. Că haide, domn’e, chiar în halul ăsta ne-am dilit cu toții? Că o dăm în glume, că cum să faci control psihologic și psihiatric celor care candidează la funcții publice. Că poate or fi ei hoți, dar nebuni nu au cum să fie. Și am conchis cu toții că un astfel de demers ar fi inutil, o pierdere de timp.

Iată însă că realitatea ne contrazice și, descoperind faptele de vitejie penală făcute de fostul consilier județean Eugen Moise, de la Brăila, parcă ne vine să zicem că da, aleșii neamului trebuie neapărat supuși unui control psihologic și psihiatric.

Pe undeva, pățania lui Eugen Moise este amuzantă. Pe scurt, omul a furat apă timp de aproape 3 ani de zile, iar când cei de la CUP Dunărea l-au prins, el a invocat drepturile omului garantate prin Constituție. Că cică orice om din țara asta ar trebui să aibă acces la apă potabilă, că este un abuz etc. Da, așa este, orice cetățean ar trebui să aibă apă potabilă, dar pe de altă parte, ca în orice țară civilizată din lumea asta, orice serviciu se plătește. Dl. Eugen Moise, care i-a reprezentat pe brăileni în CJ Brăila, ar trebui să știe că nimic nu este gratis pe lumea asta. Și că, atunci când cineva îți spune că un lucru e gratis, înseamnă, de fapt, că e mai scump decât de obicei.

Din luna mai 2015 până în ianuarie 2018, fostul consilier Moise a stat conectat la conducta CUP Dunărea fără să plătească niciun leu. Oare dl. Moise nu s-a întrebat dacă nu cumva apa cu pricina are vreun preț, dacă nu cumva există cineva care muncește pentru ca apa să ajungă până la poarta lui? Evident că dl. Moise a realizat că apa aia nu e gratis, că niște oameni au muncit pentru a o face potabilă, dar nu și-a pus niciun moment problema că ar trebui să și plătească pentru ea.

Oricum ar încerca să dreagă busuiocul, dl. Eugen Moise este în culpă. Mai grav este că nici acum, în al 12-lea ceas, el nu admite că a făcut o prostie. Asta înseamnă că dl. Moise fură și curent, cum li se zice celor care par rupți de realitate sau doar o fac pe proștii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro