Mergi la conţinutul principal

Începe a doua etapă de înscriere la liceu

• în municipiu au mai rămas locuri doar la liceele tehnologice • fişele cu opţiuni se vor completa pe data de 4 septembrie

 

Absolvenţii de gimnaziu care nu au prins un loc la liceu în prima etapă de admitere se pot înscrie în cea de-a doua etapă, pe locurile rămase neocupate. Potrivit portalului admitere.edu.ro, după prima etapă de repartizare în învăţământul liceal, la Brăila au rămas neocupate 253 de locuri. Din total, aproximativ 200 de locuri sunt la liceele tehnologice, fiind chiar specializări la care s-au înscris doar trei sau patru elevi.

În municipiu locuri mai sunt doar la licee tehnice, unităţile de învăţământ teoretice fiind cele mai vânate de elevi. Situaţia locurilor libere este următoarea: “Neniţescu”, specializarea Mecanică - 25; “Ed. Nicolau”, Industrie alimentară - 4;

“P. Istrati”, Electric - 14, Mecanică - 17; “A. Saligny” - Electronică, automatizări - 12; “Gh. K. Constantinescu”, Agricultură - 22, Estetica şi Igiena corpului - 24;

“G. Moisil”, Electric - 23,  Electronică, automatizări - 22.

În judeţ, lista locurilor rămase neocupate este următoarea: “M. Basarab” Măxineni, Industrie alimentară - 15; “N. Oncescu” Ianca, Turism şi alimentaţie - 14; “N. Titulescu” Însurăţei - Comerţ - 6; “G. Vâslan” Făurei, Mecanică - 19.

În judeţ mai sunt locuri libere şi la clasele teoretice, elevii putând opta pentru următoarele specializări: “N. Titulescu” Însurăţei, Ştiinţe ale Naturii - 10 locuri; “C. Angelescu” Ianca, Matematică-informatică - 11; “G. Vâslan” Făurei - Matematică-informatică - 15.

Potrivit site-ului edmitere.edu.ro, la Brăila, în această sesiune s-au înscris la liceu 1.344 de absolvenţi, 99% dintre aceştia fiind repartizaţi. Un singur elev a rămas nerepartizat. Aşadar, din cele 1.596 de locuri au rămas neocupate 253 de locuri. La Evaluarea Naţională din acest an au fost prezenţi 1.743 de elevi, unii optând pentru şcolile profesionale.

A doua sesiune de admitere în învăţământul liceal se va desfăşura conform următorului calendar:

24 iulie - afişarea situaţiei locurilor rămase libere

4-7 septembrie - depunerea cererilor de înscriere a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare;

8 septembrie - repartizarea absolvenţilor.

 

“Murgoci”, cel mai “vânat” liceu din Brăila

În top 10 cele mai bune licee din Brăila, după mediile de admitere, Colegiul “Murgoci” ocupă prima poziţie, prima medie cu care s-a intrat fiind 10, iar ultima, 9.06. Pe locul doi se află Colegiul “Bălcescu”, mediile absolvenţilor care au optat pentru această unitate fiind cuprinse între 9.98 şi 8.49. Locul trei revine Liceului “N. Iorga”, cu medii de intrare între 9.97 şi 8.38. Pe locul patru se află Colegiul “Ana Aslan”, cu medii între 9.93 - 8.34, iar poziţia a cincea este ocupată de “Perpessicius”, absolvenţii având medii între 9.67 şi 8.15. Top 10 cele mai bune licee din Brăila este completat de Liceul “P. Cerna”, Liceul “M. Sebastian”, Colegiul “I. Ghica”, “C. Angelescu” Ianca şi “G. Vâslan” Făurei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro