Mergi la conţinutul principal

Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sfântul Prooroc Miheia (Prohodul Maicii Domnului)

Sfântul Prooroc Miheia, pe care-l prăznuim astăzi, a făcut parte din tribul lui Iuda, fiind cunoscut şi sub numele de “Moresitul”, de la numele localităţii în care a văzut lumina zilei, Moreset. Plin de Duh Sfânt, Sfântul Prooroc Miheia a proorocit timp de 84 de ani, cu 660 de ani înainte de Întruparea Domnului Iisus Hristos. Miheia a fost contemporan cu Prorocii Isaia, Amos şi Osea, pe care-i întâlnim tot în Vechiul Testament.

La vremea sa, Proorocul Miheia l-a mustrat aspru pe Ahav, împăratul Samariei, pentru viaţa păcătoasă pe care o ducea. A fost nevoit să se retragă în munţi, pentru a nu fi ucis din ordinul împăratului. Miheia este cel care a prezis distrugerea Samariei şi a Ierusalimului. Cea mai importantă proorocie a sa este despre Betleem, ca loc al Naşterii Domnului (vezi Miheia V, 1).

După moartea păcătosului rege Ahav, Proorocul Miheia a fost ucis de fiul acestuia, care i-a urmat la tron. A fost înmormântat în satul natal, Moreset. În timpul domniei împăratului creştin Teodosie cel Mare, Episcopul Zevin al Eleftheroposului a avut o vedenie în urma căreia au fost descoperite moaştele Proorocului Miheia împreună cu moaştele Proorocului Avacum.

Tot astăzi, sărbătorim Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro