SOCIAL
Ultimul geamgiu
• îl cheamă Nicolae Potra, este clujean și spune că, de aproape 60 de ani, vine la Brăila, câte 2 -3 luni, ca să vândă și să monteze geamuri • acum afacerea nu mai merge nici pe departe ca pe vremuri, din cauză de… termopane, dar bătrânul geamgiu ajuns la vârsta de 74 de ani încă nu e pregătit să renunțe
Din când în când, poate fi văzut pe străzile Brăilei purtând în spate, într-un suport făcut din scânduri lustruite de vreme, câteva foi de geam. Pentru generațiile mai tinere, născute și crescute în epoca ferestrelor termopan, e o apariție exotică. Celor mai în vârstă le trezește amintiri nostalgice. Puțini sunt cei care care mai au nevoie de serviciile lui. Puțini, dar totuși mai sunt…
Îl cheamă Nicolae Potra, are 74 de ani, și vine dintr-un sat din județul Cluj. Ne-a spus că avea 15 ani când a ajuns prima dată la Brăila, cu tatăl lui, să vândă geamuri pe stradă. Au ieșit bani frumoși și și-au făcut un obicei să se întoarcă aici, câteva luni pe an, în căutare de mușterii.
”Știu județul ăsta mai bine decât Clujul unde m-am născut. În 60 de ani, am umblat prin toate satele și comunele. De oraș nu mai zic, e ca la mine acasă, știu toate străzile, toate locurile”, ne-a mărturisit bătrânul geamgiu.
L-am găsit, zilele trecute, în timp ce își trăgea sufletul, pe o bancă din Piața Traian. Geamurile pe care le cară în spate sunt grele tare, iar el nu mai are vlagă ca odinioară. Problema e că nu mai are nici clienți. Spune că în vremurile bune vindea chiar și 20 de foi de geam pe zi. Acum, rar mai are 3 – 4 solicitări într-o săptămână!
”Ce să-i faci, acum toată lumea are termopane, rar mai găsești pe cineva să aibă nevoie de geam normal! Dar mai sunt, totuși, și oameni care mă opresc și mă tocmesc să le repar o fereastră. Lucrez totul la fața locului: tai geamul la măsură, îl pun în cadru, îl fixez, îl chituiesc. Asta fac de când mă știu. Înainte aveam comenzi multe, chiar și 20 pe zi. Și aveam și concurență, că mai erau încă vreo 15 geamgii care umblau pe străzi. Acum am rămas singur și nici clienți nu mai am. Greu tare de când cu termopanele astea”, ne-a spus Nicolae Potra, rostind cuvântul ”termopan” cu un amestec de ciudă și resemnare.
Clujeanul are cinci copii, toți realizați și la casele lor, dar niciunul nu-i va duce mai departe meseria de geamgiu. Știe și el că n-ar fi avut niciun rost pentru că… termopane! Lumea se schimbă, tehnologiile evoluează, iar vechii geamgii sunt deja o specie ca și dispărută din nomenclatorul meseriilor. Dar Nicolae Potra încă nu este pregătit să renunțe.
El încă se urcă în tren, vine la Brăila câte 2 – 3 luni, găsește gazdă și apoi ia zilnic străzile la pas, cu foile de geam ce-i apasă tot mai greu spatele, parcă sortite să caute ferestre fără viitor, prin care poți vedea doar trecutul unei lumi deja apuse…
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




































