Social Media

ADMINISTRAȚIE

Renovarea Palatului Administrativ. Punct și de la capăt

• consilierii județeni au aprobat recent actualizarea documentației tehnico-economice, faza Proiect Tehnic și detaliile de execuție, a Devizului General și a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea și refuncționalizarea clădirii Palatului Administrativ din Piața Independenței, nr. 1, Brăila • după cum se știe, reabilitarea acestui imobil a început în urmă cu câțiva ani, însă șantierul nu a fost finalizat deoarece constructorul a solicitat rezilierea contractului, pe motiv că au crescut foarte mult costurile • potrivit președintelui CJ Brăila Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), lucrările realizate până în prezent sunt în stadiu de 20% • proiectul, cu o valoare actualizată la prețul pieței, va fi scos din nou la licitație și realizat cu bani europeni și de la bugetul județului

Timp de citire: 6 minute
Renovarea Palatului Administrativ. Punct și de la capăt

Palatul Administrativ din Brăila va fi reabilitat cu bani europeni și de la bugetul județului. Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară a instituției din 24 septembrie, un proiect suplimentar introdus pe ordinea de zi, care se referă la investițiile ce urmează să se facă în Palatul Administrativ în viitorul apropiat.

Mai precis, actualizarea documentației tehnico-economice, faza Proiect Tehnic și detaliile de execuție, a Devizului General și a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea și refuncționalizarea clădirii Palatului Administrativ din Piața Independenței, nr. 1, Brăila.

După cum se precizează în referatul de aprobare al proiectului, printr-o hotărâre a Consiliului Județean Brăila din 28 februarie 2024, (hotărârea nr. 65), a fost aprobată inițial documentația tehnico-economică, faza proiect tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții.

Proiectul a fost derulat de Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) Județul Brăila, alături de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est (autoritatea de management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027). Mai precis, s-a semnat un contract de finanțare (nr. 106 din 19 decembrie 2024).

Așadar, proiectul este finanțat în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, obiectivul specific 2.1 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Scopul acestuia este de a conduce la scăderea consumului de energie în imobilul Palatului Administrativ și a asigura funcționarea instituțiilor publice într-o clădire mai eficientă din punct de vedere energetic. De altfel, obiectivul general propus contribuie la realizarea obiectivului specific al RSO 2.1 – Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Care sunt noile valori ale proiectului

Aceeași sursă precizează că în urma actualizării proiectului tehnic de către proiectantul Arhidesign GS SRL, valoarea totală a obiectivului de investiții din devizul general a suferit modificări. Astfel, pentru respectarea dispozițiilor legale în vigoare și finalizarea obiectivului de investiții, s-a considerat absolut necesară aprobarea devizului general actualizat, precum și a indicatorilor tehnico-economici revizuiți.

În prezent, valoarea totală a proiectului este de 64.545.830,75 lei cu TVA, din care lucrările de construcție și montaj înseamnă 43.539.218,21 lei cu TVA.

După cum se precizează la art. 3 din această hotărâre, finanțarea obiectivului de investiții se realizează în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, obiectiv specific 2.1 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Acțiunea 2.1 – Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice, inclusiv a celor cu statut de monument istoric și a clădirilor rezidențiale, în funcție de potențialul de reducere a consumului, respectiv reducerea emisiilor de carbon, inclusiv consolidarea acestora în funcție de riscurile identificate (inclusiv seismice), Operațiunea B – Sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice, inclusiv a celor cu statut de monument istoric, Apelul de proiecte, numărul PRSE/2.1/B/1/2023, precum și din bugetul local.

În raportul de specialitate al proiectului, se precizează că pentru acest obiectiv de investiții ce vizează modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii Palatului Administrativ al Județului Brăila scopul este de a conduce la scăderea consumului de energie în imobilul Palatului Administrativ și a asigura funcționarea instituțiilor publice într-o clădire mai eficientă din punct de vedere energetic.

Însă, cu mențiunea că pe parcursul derulării contractului de proiectare și execuție lucrări, nr. 302 din 22.12.2021, din motive independente de autoritatea contractantă, a intervenit încetarea acestuia la solicitarea executantului, motivat de creșterea costurilor contractului cu peste 50%. Pentru această solicitare s-a semnat un act adițional, nr. 6 din 15 iulie 2025, pentru încetarea contractului de proiectare și execuție lucrări.

”În vederea continuării lucrărilor și finalizării investiției, s-a elaborat expertiza tehnică în cadrul contractului nr. 218 din 29 septembrie 2025, prin care s-au stabilit lucrările rămase de executat, ținând cont de stadiul fizic executat și s-a recomandat actualizarea proiectului tehnic la prețurile actuale și la normativele din 2025-2026. În consecință, în cadrul contractului nr. 321 din 23 decembrie 2025, semnat cu Arhidesign GS SRL, a fost elaborată documentația tehnico-economică, faza Proiect Tehnic și detalii de execuție și Devizul General actualizat, în vederea finalizării obiectivului de investiții, «Reabilitarea și refuncționalizarea clădirii Palat Administrativ, Piața Independenței, nr. 1, Brăila»”, se mai precizează în raport.

Astfel, ca urmare a actualizării proiectului tehnic de către acest proiectant, valoarea totală a obiectivului de investiții din devizul general a suferit modificări. UAT, Județul Brăila, are obligația legală de a asigura corelarea documentațiilor tehnico-economice cu evoluția cadrului normativ aplicabil. Este necesară alinierea parametrilor financiari ai investiției la noile exigențe legislative, după cum mai precizează sursa citată.

Pe cale de consecință, ”pentru respectarea dispoziției legale în vigoare și finalizarea obiectivului de investiții, devine imperativă aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici revizuiți”. Această actualizare s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 907 din 2016, care stabilește că devizul general se actualizează atunci când intervin modificări legislative care influențează valoarea investiției.

Proiectul, realizat 20%

Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), a explicat că stadiul proiectului este la 20%, dar că a fost nevoie de reactualizarea prețurilor. Acesta a afirmat că lucrările se vor realiza tot cu bani europeni și doar cheltuielile neeligibile vor fi realizate cu fonduri de la bugetul local.

”Execuția este undeva la 20%. Scoatem la licitație restul de executat pe noii indicatori tehnico-economici, astfel încât tot acest proiect să fie sustenabil până în 2029, atunci când se termină contractul de finanțare. Sunt anumite lucrări care nu au fost scrise prima oară în proiectul de execuție, gen pompele de căldură, panourile fotovoltaice, împrejmuirea Palatului Administrativ… Acum sunt prinse ca lucrări suplimentare în acest proiect. Îl votăm, mergem din nou la licitație și executăm proiectul ca să fie unul sustenabil de la A la Z. Ținând cont că și mărirea de prețuri a fost destul de consistentă. Suntem într-o actualizare normală. Nu pierdem nici banii europeni, ne mai asumăm noi o parte din sumă pe neeligibile, astfel încât să îl încheiem”, a conchis Chiriac.

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu votul majorității.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧