Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel şi când s-a înfăptuit acesta? Cercetarea istorică ne conduce, cum e şi firesc, la Mihai Viteazul, care a fost primul unificator al ţărilor române, cel care a întrunit sub sceptrul său, în anul 1600, cele trei mari provincii istorice.
O altă etapă importantă în istoria tricolorului o constituie prezenţa culorilor naţionale pe drapelul primei reprezentante naţionale din istoria modernă a României, "Adunarea norodului" din vremea Revoluţiei din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Acest drapel, care se află la Muzeul Naţional de Istorie, a devenit primul simbol modern al suveranităţii poporului român şi, ca urmare, primul steag tricolor din istoria românilor.
Anul revoluţionar 1848, pe lângă importanţa lui naţională cu totul deosebită pentru destinul viitor al României, a prilejuit şi exprimarea voinţei suverane a românilor pentru cele trei culori naţionale: roşu - galben - albastru. Astfel la 25 februarie 1848, la Paris, delegaţia tinerilor români care au felicitat Guvernul Provizoriu, a arborat tricolorul românesc. De asemenea, la marile adunări populare de la Blaj (la 26 aprilie 1848) şi Izlaz (iunie 1848) participanţii au purtat steaguri şi cocarde tricolore ca simbol al biruinţei.
Decretul nr. 1 din 14/26 iunie al Guvernului provizoriu este primul act normativ referitor la steagul naţional care stabileşte că: "Steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu". A doua zi, 15/27 iunie, drapelul naţional tricolor a fost sfinţit în cadrul unei Mari Adunări populare, pe "Câmpul Filaretului", numit de atunci, "Câmpia Libertăţii". Astfel, tricolorul a devenit cel mai important simbol naţional şi a fost arborat la manifestările publice, pe el depunându-se jurământul de credinţă de către personalităţile Statului şi Oştirea română, însufleţind lupta pentru făurirea statului naţional român modern. Reintrodus de domnitorul Barbu Ştirbei (1849 - 1856) pe drapelele armatei muntene, după ce fusese scos din folosinţă de Căimăcămie, tricolorul va reapărea şi în Moldova, în perioada luptei pentru Unire. La mai puţin de un deceniu de la revoluţia paşoptistă - în anul 1857 -, Divanurile Ad-hoc al Moldovei şi Munteniei au exprimat voinţa unirii românilor din cele două principate într-un singur stat la 5 şi 24 ianuarie 1859.
Un alt moment important în istoria tricolorului îl reprezintă anul 1863 când domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, a înmânat comandanţilor a 10 unităţi militare noi drapele tricolore. Cu această ocazie, domnitorul a sintetizat simbolistica drapelului naţional spunând: "Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri! ... Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României".
Se poate, deci, afirma că adunarea la un loc, pe acelaşi drapel, a celor trei culori, roşul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni şi albastrul, azur al românilor transilvăneni, reprezintă o singură ţară, alcătuită din provinciile ei Moldova, Muntenia şi Transilvania şi un singur popor. Nu mai încape nicio îndoială că la acest adevăr se gândea şi marele om politic Mihail Kogălniceanu, când spunea, în anul 1867, că tricolorul românesc reprezintă "neamul nostru, din toate ţările locuite de români". Totuşi, acel drapel avea încă culorile redate orizontal, în ordinea roşu sus, galben la mijloc şi albastru jos. Pe una din feţele steagului era imprimată stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele: "Unirea Principatelor. Fericirea Românilor".
După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza şi instalarea principelui Carol de Hohenzollern prin Constituţia din anul 1866 şi a legilor din 1867 şi 1872, s-a stabilit ca tricolorul să aibă culorile aşezate vertical, în ordinea albastru alături de hampă, galben la mijloc şi roşu la margine, iar în centrul uneia din feţe stema ţării. Tricolorul astfel instituit avea să triumfe la 9 mai 1877, când Parlamentul României a proclamat Independenţa de stat.
Cucerirea independenţei României pe câmpul de luptă a dat un puternic imold mişcării de eliberare naţională a românilor din Transilvania, constituind o premisă importantă a desăvârşirii unificării naţional-statale, ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918.
Adoptarea de către Principatele Unite, apoi de către România a drapelului tricolor, a determinat o intensă utilizare a steagului astfel compus de către românii din provinciile integrate pe nedrept în imperiile vecine.
Deşi acceptat de către autorităţile Imperiului Austro-Ungar ca simbol al României, tricolorul a provocat nelinişti oamenilor politici din acest imperiu odată cu utilizarea celor trei culori, sub diferite forme, în toate activităţile social - cultural - naţionale desfăşurate de patrioţii români. Cu toate opreliştile din partea autorităţilor, românii din provinciile istorice supuse în imperiile vecine au continuat să folosească tricolorul ca o manifestare a sentimentelor naţionale.
Diferitele acţiuni revoluţionare menite a duce la autodeterminarea Basarabiei, Bucovinei, Banatului şi Transilvaniei, au fost marcate de prezenţa tricolorului care a devenit mijlocul prin care românii şi-au exprimat independenţa faţă de imperiile asupritoare. Din relatările presei anilor 1917 şi 1918 reiese că prin arborarea tricolorului românii îşi exprimau simbolic dorinţa de libertate şi de unire.
În prezent, prin promulgarea Legii nr. 75/1994 drapelul de stat al României se arborează permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional. De asemenea, tricolorul este pavilionul sub care ambarcaţiunile româneşti navighează. Conform art. 3 din legea amintită, drapelul României se arborează temporar cu prilejul Zilei Naţionale a României, alte sărbători naţionale, festivităţi sau ceremonii, în locurile publice stabilite de autorităţile locale.