Dar eu nu sunt şi n-am fost niciodată agent economic. Aşa că nu ştiu ce mecanisme interioare îţi dau putere să treci peste încercări de acest fel. Sunt doar un simplu consumator, plătitor de taxe şi impozite şi care, de-a lungul timpului, a fost, de mai multe ori, pus în situaţii oarecum jenante de diverşi vânzători, chelneri, prestatori de servicii în general. Cum ar fi, de exemplu, să las coşul cu cumpărături la casă, deoarece magazinul, deşi era dotat cu POS, refuza să-l folosească, sau să cer să mi se recalculeze totalul, sau să cer bon şi să mi se spună răspicat că nu se poate, sau să fiu înşelată la cântar, sau să comand ceva la un anumit preţ şi să constat că pe nota de plată suma era serios umflată, sau... sau... sau. Exemple ar fi cu duiumul, mulţi dintre dumneavoastră putând completa lista aceasta cu tot felul de ciudăţenii.
Mica corupţie, aşa cum o numesc oficialii, căci, la urma urmei, aici conduc toate exemplele acestea, este o realitate. O realitate care, într-un fel sau altul, ne-a deranjat, mai mult sau mai puţin, pe toţi. O realitate alimentată însă cu bună ştiinţă exact de cei în măsură s-o stârpească, prin avalanşe de legi anapoda făcute, prin tolerarea corupţiei în rândul inspectorilor, prin taxe şi impozite aberante, printr-un cadru fiscal şi legislativ stufos, extrem de greu de respectat. Acesta e motivul pentru care, ani de zile agenţii economici au fost practic obligaţi să facă slalom printre legi şi controale, printre şpăgi şi amenzi, printre mărfuri cu factură sau fără... totul, evident, în detrimentul consumatorilor. Acei consumatori printre care mă număr şi eu.
Tocmai de aceea, acţiunea declanşată de ANAF luna aceasta mi s-a părut un prim pas în stabilirea unei minime ordini în haosul din domeniile servicii şi comerţ. Un prim pas pe care, în urmă cu doar câteva luni, mulţi dintre noi îl doreau, îl cereau, îl aşteptau, încurajaţi fiind şi de curăţenia generală la care s-au înhămat DNA, DIICOT, Curtea de Conturi şi toate celelalte instituţii (inclusiv departamentul special din ANAF) specializate în marea corupţie. Şi ar fi fost, cel puţin la nivel de percepţie, un real succes această acţiune, dacă lucrurile nu s-ar fi derulat în cel mai neaoş stil românesc. Acel stil atât de păgubos, în care se alege praful de orice idee bună, atunci când intervine factorul uman. Pentru că, ştiu, acestea sunt sancţiunile minime: amenzi de cel puţin 10.000 şi suspendarea activităţii cu sigilarea spaţiului, dar să respecţi ad litteram şi când e vorba, de 2,3, 5 lei în plus sau în minus! Ce să mai spui! Ăştia suntem uneori, "mai catolici decât papa". Păcat, căci prin acest extraordinar exces de zel au transformat o acţiune atât de importantă într-o tortură naţională. Cel puţin la nivel de percepţie.
Şi nu, nu acuzaţi presa că a scos în evindenţă tocmai sau numai aceste abuzuri grosolane... acesta este rostul ei. Şi, cel puţin de data aceasta, a fost un rost bun, pentru că, iată, deja, liderii mai multor organizaţii profesionale din sectoarele vizate au recunoscut că numărul abuzurilor s-a redus semnificativ, inspectorii sunt mult mai atenţi, iar agenţii economici se conformează voluntar noilor reguli. Totodată se discută deja de nişte negocieri, de nişte proceduri mai clare privind controlul, de nişte marje de eroare, de nişte clarificări ale legislaţiei. Lucru perfect normal, dacă ne gândim la obiectivul acestei acţiuni: fiscalizarea, nu apocalipsa micilor afaceri, cum spunea cineva, nu mai ştiu exact cine.
Să fie clar, România are nevoie de o mai bună colectare la buget, evaziunea, fie mică, fie mare, a atins cote mult prea alarmante. România are nevoie de un mediu concurenţial sănătos, de o disciplină bugetară, dar în acelaşi timp de o relaxare fiscală. Nu am fost şi nu sunt patron, dar am discutat cu zeci, poate cu sute de-a lungul carierei mele. Şi, vă rog să mă credeţi, de mult prea multe ori am auzit: "Oricât de corect şi cinstit ai vrea să fii, de oricâtă bunăcredinţă ai vrea să dai dovadă, în ţara asta este practic imposibil". Dacă lucrurile chiar aşa stau, să-mi fie cu iertare, poate să facă ANAF mii de descinderi. Poate să amendeze, să închidă, să sancţioneze în cel mai greu mod cu putinţă. Degeaba. Rezultatul va fi doar pentru ei un foarte bun raport de activitate la sfârşit de an. Dacă legislaţia nu e clară, dacă fiscalizarea pe firme nu se încadrează în limitele bunului simţ, dacă instituţiile abilitate nu-şi fac un scop din prevenţie, nu din sancţionare ... vorbim discuţii.
