Colegii - cei mai mulţi dintre ei nefiind uşi de biserică, ba chiar destul de curvari - analizează dosarul făcut de procurori în ceea ce-l priveşte pe suspect şi decid în majoritate că nu, acuzatul nu trebuie arestat, ba chiar merită să fie lăsat în pace, pentru că, în opinia lor, n-ar fi chiar atât de vinovat. Asta, deşi patronul fabricii ar vrea să lase justiţia să se pronunţe în această privinţă, nu ceilalţi angajaţi. Situaţia ar fi aberantă şi revoltătoare, nu-i aşa?
Cam aşa stau însă lucrurile cu Parlamentul şi parlamentarii. Iar aici povestea este cât se poate de reală. Parlamentarii s-au pus mai presus de ceilalţi, restul cetăţenilor, aşa că niciunul dintre ei nu poate ajunge în faţa unei instanţe, cu propunere de arestare preventivă, decât dacă ceilalţi parlamentari sunt de acord cu asta. Aşa s-a întâmplat şi în cazul deputatului PSD Vlad Cosma, acuzat, alături de tatăl său, şeful Consiliului Judeţean Prahova, că ar fi primit 1 milion de euro(!) şpagă pentru facilitarea unor contracte între trei firme de asfaltare drumuri şi CJ. Iar Ministerul Justiţiei, prin procurorii DNA, a cerut Parlamentului nu acceptul pentru arestarea preventivă a deputatului, ci doar acordul pentru ca Vlad Cosma să fie prezentat unui judecător, care să hotărască dacă deputatul va fi sau nu arestat preventiv. Astfel, în loc să lase instanţa să decidă dacă procurorii au sau nu dreptate, deputaţii, în frunte cu Victor Ponta, s-au erijat ei direct în judecători, decizând, cu 222 de voturi, că nu se impune ajungerea în faţa unui complet de judecată. Asta, deşi noi, patronii direcţi ai Parlamentului şi angajatori ai parlamentarilor, am fi vrut altceva, şi anume ca exact un judecător să decidă dacă parlamentarul Vlad Cosma merită sau nu să fie arestat preventiv şi dacă acesta constituie sau nu un pericol social. Pentru că majoritatea dintre noi, angajatorii pentru care lucrează parlamentarii, n-am vrea şi n-am avea motive să-i ţinem palma unuia acuzat de corupţie şi să fim asociaţi cu faptele sale.
Apelul lacrimogen al deputatului în faţa colegilor săi, prin care se consideră - cum altfel? -doar o victimă, a avut însă efect: "Aşadar, dragi colegi, suntem priviţi cu toţii ca un pericol social şi trebuie să fim arestaţi. Probabil că anul acesta vor fi mai mulţi din această sală în situaţia mea la acest microfon şi vânătoarea de politicieni va continua. Vă cer să judecaţi dacă, în calitatea mea de deputat, reprezint sau nu un pericol public". După o asemenea smiorcăială, deputaţii - majoritatea de la PSD, UNPR şi PC, dar au fost unii şi de la UDMR şi PNL - au judecat (probabil gândindu-se mai mult la ei şi la milioanele lor de euro) şi au decretat că nu, Vlad Cosma nu poate fi propus pentru arestare preventivă. Şi uite-aşa şi-au bătut joc şi de cetăţenii acestei ţări, şi de justiţie, şi de ţară, căreia i se va mai adăuga o bilă neagră la capitolul corupţie în raportul de care depinde intrarea României în Shengen. S-au gândit ei, deputaţii, să împartă dreptatea în locul judecătorilor. Nu de alta, dar - chiar aşa! - dacă le vine şi lor rândul în curând? Şi cine ar putea înţelege mai bine un puşcăriabil? Evident, un alt puşcăriabil! Sau alţi 222.
