Însă ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat: s-a dorit şi încă se doreşte, cu orice preţ, măsluirea listelor electorale, astfel încât să se întrunească acel nenorocit de cvorum prin care referendumul să poată fi validat, iar Băsescu demis din funcţia de preşedinte. S-a demonstrat, de fapt, ceea ce se ştia şi devenise evident (dar şi acceptat) până şi pentru simpatizanţii frenetici ai USL.
S-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că politica în România se face la modul murdar. Că niciun principiu nu este respectat când vine vorba de ambiţiile politice, că întotdeauna se va găsi un "pauldobre" care să semneze ce i se spune "de sus", chiar dacă mai apare câte-un "ioanrus" care, mai temător decât prevede războiul politic de gherilă, spune că nu vrea să-şi petreacă bătrâneţile prin puşcărie, şi că întotdeauna se va găsi cineva care să înregistreze asta.
Spuneam, pe la sfârşitul lui aprilie, când USL şi mai bine de jumătate de ţară sărbătoreau căderea Guvernului Ungureanu, că, din păcate, România nu-şi poate permite instabilitate politică, schimbări bruşte de guvern şi de direcţie, acţiuni în forţă - chiar şi democratice - fără ca toate acestea să nu aibă efecte în plan economic, fără ca investitorii şi politicienii străini să nu tresalte şi să nu se sperie. Poate că Traian Băsescu trebuia suspendat. Poate că merită să nu mai fie preşedinte. Dar asta trebuia făcut "bătrâneşte", cu tactică, birocratic, undeva după alegerile din noiembrie, fără prea multă agitaţie, ca la carte, fără să fie nevoie de acţiuni în forţă, de schimbarea Avocatului Poporului, de ordonanţe care să anuleze cvorumul, de discuţii despre Curtea Constituţională ori de liste electorale măsluite după finalizarea referendumului.
De aceea România continuă să fie văzută - şi pe bună dreptate - ca un pacient încă instabil, ţintuit la pat, care încă are nevoie de tratament consistent pentru a se reface după vreo 45 de ani de comunism şi încă vreo 23 de "tranziţie" şi "democraţie originală". De aceea România e ţinută încuiată în salon, sub observaţie atentă, pentru că ori de câte ori e lăsată singură prin curtea spitalului, sare gardul, o ia pe arătură şi cam bate câmpii. Aşa se explică de ce orice tresărire bruscă a pacientului, orice stare de agitaţie de care dă dovadă provoacă niscaiva îngrijorare prin Europa şi se lasă cu electroşocuri sau măcar cu administrarea unui calmant politic şi economic de la Bruxelles şi FMI. Şi cu cât se observă că se agită mai tare, cu atât mai mult riscă să ajungă în cămaşa de forţă. Din păcate, astfel de acţiuni care au scos la iveală dosarul "cvorumului cu orice preţ" nu fac decât să arate că pacientul încă e grav bolnav, undeva la stadiul politicii acute de joasă speţă (boală care, ca şi ciuma, dispăruse din lumea civilizată!) şi că ar cam merita să fie băgat la izolator.
