Şi nu atât demisia lui Rus a atras ieri atenţia, cât mai ales declaraţia acestuia: "Asupra mea şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au exercitat nenumărate presiuni, nenumărate aprecieri, nenumărate discuţii de către politicieni români, începând cu Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu". Că Traian Băsescu s-a pronunţat în nenumărate rânduri asupra demisiei lui Ioan Rus, ca urmare a scandalului declanşat de listele electorale permanente de la referendum şi a "mini-recensământului" decis zilele trecute se ştie foarte bine. Demisionarul ministru al Internelor nu a precizat, însă, în ce au constat presiunile venite din partea preşedintelui interimar, Crin Antonescu, însă simplul fapt că acesta a fost menţionat spune multe.
Întreg scandalul a căpătat o cu totul altă conotaţie după ce, ieri, Curtea Constituţională a României a lămurit lucrurile, precizând că nu a solicitat actualizarea listelor electorale, aşa cum se înţelesese prima dată, ci doar listele în baza cărora a avut loc referendumul din 29 iulie. Ceea ce este cu totul şi cu totul altceva. Interpretarea greşită a solicitării Curţii a fost cauzată inclusiv de CCR, amplificată apoi de premierul Victor Ponta, astfel încât se ajunsese inclusiv la ideea scoaterii de pe liste a românilor din străinătate şi a efectuării unor recensământuri locale, în fiecare localitate, de către primării şi poliţia comunitară, lucru pe care Curtea oricum nu-l solicitase.
Ziua de ieri a arătat însă că o primă rotiţă din mecanismul bine uns al USL s-a rupt. Ceva s-a scurtcircuitat acolo, iar intervenţia lui Ponta, în viziunea căruia vinovaţi de situaţia actuală rămân în continuare PDL şi Traian Băsescu, n-a convins pe nimeni. Şi până în noiembrie mai este o grămadă de timp, în care se pot întâmpla multe. Prea multe, chiar şi pentru un USL aşa de mare şi de sigur pe el.
Iar dacă până şi răbdarea de tehnocrat a guvernatorului Mugur Isărescu, de altfel un personaj foarte calculat, care a stat departe de orice conflict politic, s-a terminat, este semn că situaţia este tot mai gravă şi că doar cine nu vrea nu recunoaşte faptul că toată această criză politică are şi va avea efecte economice tot mai nefaste asupra României. "Gura bate fundul. (...) Cine nu ştie să dialogheze poate să meargă acasă şi să nu ne scoată pe noi din casă", a fost mesajul de o duritate extremă adresat de Isărescu întregii clase politice.
O fi învăţat cineva ceva, ieri, din toate astea? Cu siguranţă, până pe 31 august vom afla cu exactitate.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.