Alţii, au pus ştampila cu sete, scrâşnind din dinţi şi împăturind toate speranţele în buletinele de vot pe care le-au strecurat în urne. Dacă stau bine şi mă gândesc, în cursa asta prezidenţială, unii dintre concurenţi au rămas nişte iluştri necunoscuţi pentru electoratul de rând până-n ultima clipă. De ce spun asta? Pentru că fiecare şi-a fluturat programul electoral pe unde a putut să aibă audienţă mai mare, iar noi nu am reuşit să îi vedem într-o dezbatere publică pe toţi cei înscrişi la start şi să ştim măcar ce numere poartă pe tricou.
În schimb, ne-a fost dat să vedem scenarii despre servicii secrete, anchete în care au picat nume grele ale politicii mioritice sub tavălugul corupţiei, mişcări de la dreapta la stânga ale primarilor care au făcut joc de glezne cu legea care a consfinţit traseismul politic. Între timp, s-au mai alocat nişte fonduri, s-au mai făcut nişte promisiuni, securea războiului politic s-a ascuţit făţiş, lăsându-ne gustul amar al unui spectacol ieftin şi jenant, într-o ţară naufragiată în derizoriu.
O campanie electorală anostă, presărată din plin cu grija zilei de mâine şi cu îndoiala că, oricum, ştampila pusă de noi în dreptul candidatului preferat la funcţia supremă în stat este pusă în cumpănă cu furtul la vot. Dar dacă ei fură, de ce să-i lăsăm să mai fie şi răsplătiţi pentru asta? În cutia cu voturi am pus toate bilele albe şi negre, toate speranţele şi încrâncenările de peste ani. Am votat pentru ca altcineva să nu mai decidă pentru mine.
Dar cine separă bilele albe de cele negre?
Hăituiţi de vremelnice guvernări, am ieşit la vot ca să le încurcăm iţele celor care şi-ar fi dorit să stăm acasă. Dacă am reuşit sau nu să conturăm viitorul României prin votul nostru, rămâne de văzut. Oricum, duminica asta a fost doar repetiţie la jocul schimbării. Urmează marea finală!
