Mi-ar fi plăcut să-l aud vorbind, de exemplu, despre situaţiile în care Fiscul blochează fără niciun avertisment conturile unor oameni obişnuiţi, din greşeală ori din cauza vreunei amenzi mai vechi, oricum plătite. Dar nu, el, preşedintele, a ţinut neapărat să vorbescă despre acţiunea ANAF, care, după un an şi jumătate, s-a îndurat în sfârşit să aplice legea în cazul unei firme private şi să pună în aplicare o decizie definitivă a unei instanţe. Şi n-a vorbit sec, nu s-a „arătat preocupat" şi nu a „urmărit cu atenţie" cazul, cum face de obicei în situaţii în care chiar ar fi fost nevoie de opinia sa, ci s-a pronunţat brutal, dând de pereţi cu o instituţie a statului, cu premierul care tocmai ce explicase în Senat - chemat „la ordine" de Tăriceanu - că acţiunea ANAF este una cât se poate de legală, cu însăşi ideea de aplicare a legii pentru toată lumea, ba chiar şi cu noţiunea de Justiţie. De ce a făcut asta? Simţea nevoia unor linguşeli dorsale venite dinspre Gâdea & Comp, cei care l-au terfelit constant în timpul campaniei prezidenţiale din 2014? I-a reuşit cu brio! Dar cu ce preţ?
Nu, nu cred că trebuie regretat faptul că nu a ajuns Ponta la Cotroceni - nici nu vreau să mă gândesc ce „republică pesedistă" am fi avut cu un Ponta preşedinte şi un Dragnea, Tăriceanu sau Oprea premier -, dar intrarea lui Iohannis în aceeaşi tabără cu Tăriceanu, Constantin, Voiculescu şi Gâdea&Comp este un lucru dezamăgitor. Mai ales pentru cei care l-au votat, pentru cei care şi-au pus speranţele în el, pentru sutele de mii de oameni care au stat cu orele prin ploaie la secţiile de votare din străinătate, pentru a-i da votul de încredere. Pentru a-şi lua România înapoi.
E clar, ei încă nu şi-au luat-o. Sau au pierdut-o repede. Şi-au luat însă România înapoi alde Voiculescu, Tăriceanu, Constantin, Dragnea, Gâdea, penalii din Parlament, cei fără respect faţă de aplicarea legii. Iohannis a devenit, astfel, dintr-un banal preşedinte al României, un banal reprezentant administrativ al unui Sistem care câştigă, din nou, în detrimentul a milioane şi milioane de români.
Sincer, infinit mai mult respect merită poliţistul Marian Godină, un tânăr agent de la Circulaţie, cu umor, talent scriitoricesc şi mai ales cu respect faţă de lege, cu integritate, cu dragoste faţă de profesia sa, cu mult curaj şi cu coloană vertebrală, cel care a declanşat un adevărat război cu sistemul miliţienesc şi corupt în care este nevoit să-şi facă meseria şi pe care chiar vrea să-l schimbe.
