În aceeaşi linie, 86% dintre români sunt de acord că Biserica oferă răspunsuri pentru nevoile spirituale ale oamenilor, 76% cred că aceasta oferă răspunsuri pentru problemele morale, 72% pentru problemele din viaţa de familie, 61% pentru problemele tinerilor, iar 59% pentru problemele sociale. Cel puţin aşa spune sondajul în cauză, realizat de IRES. Şi n-am avea de ce să nu-l credem, în contextul în care Biserica rămâne instituţia socială în care românii au cea mai mare încredere.
Văzând cifrele de mai sus, fără să cunoşti realitatea de zi cu zi, ai putea crede că românii sunt aproape un popor de sfinţi. Că există atâta cinste, atâta dragoste, atâta înţelegere, atâta smerenie, atâta omenie, atâta modestie şi atât bun simţ în ţara asta, că ar fi locul ideal în care să trăieşti. Că există o armonie aproape deplină, în care toată lumea se înţelege cu toată lumea, în care toţi oamenii se respectă între ei sau măcar în care nimeni nu deranjează pe nimeni. Ar părea că avem o ţară aproape fără puşcării, fără judecătorii şi cu câţiva poliţişti mai mult de decor. Ai putea crede că, dacă nu din respect pentru Dumnezeu, măcar de frica Lui, românii sunt cei mai iubitori şi respectuoşi oameni de pe planetă.
Aiurea! Să fim serioşi! România, cu un aşa popor de credincioşi, colcăie de răutate, de nesimţire, de fărădelegi! De hoţie, de minciună, de preacurvie, de bădărănism, de prostie. Violurile sunt ceva aproape normal, când violatorii sunt "băieţi cuminţi", cu "părinţi credincioşi", mai ales că fetele se îmbracă "provocator". Bătaia în familie încă este "ruptă din Rai", beţivăneala şi lenea reprezintă încă starea naturală a milioane de români. Nu ştim cum să ne furăm mai tare căciula unul altuia, cum să ne bârfim mai vârtos, să ne ameninţăm, să ne batem, să ne judecăm pentru un metru de gard strâmb, cum să ne dăm în cap unul altuia, frate cu soră ori părinţi cu copii. Nu ştim cum să facem mai mulţi bani necinstiţi, să furăm orice şi oricând avem ocazia - de la semne de circulaţie la milioane de euro. Ne batem până şi în trafic, nu mai vorbesc de îmbrânceala, înjurăturile şi blestemele care se creează pe la moaşte ori apă sfinţită, după care ne ducem să ne rugăm la Dumnezeu, Isus, Fecioara Maria şi la toţi sfinţii. Şi nu ne rugăm să nu mai fim atât de răi şi parşivi, de invidioşi şi neînţelegători, de intoleranţi şi de avari, ci ca să ne ierte păcatele, considerând că, gata, cu asta am rezolvat problema. Şi ne rugăm apoi să ne ajute să avem bani mai mulţi, case, maşini, pământuri, recolte, să fim sănătoşi, să avem viaţă lungă, pe care să o trăim tot aşa cum ştim noi.
Iată de ce acum, mai mult ca oricând, este nevoie de implicarea preoţilor. De exemplu, în timpul predicilor ar putea să-i înveţe pe enoriaşii care vin la slujbe că este un păcat să-ţi baţi nevasta ori să-ţi ţii copilul legat cu lanţuri, să bei şi să te urci la volan riscând sau chiar omorând oameni nevinovaţi, că este păcat chiar şi atunci când nu saluţi un vecin. Poate le spun şi că răutatea, nesimţirea, lipsa de respect a celor din jurul lor reprezintă tot păcate foarte mari. Dacă le lipseşte educaţia de acasă ori de la şcoală şi dacă nu au respect faţă de legi - inclusiv cele morale ori cele ale bunului simţ -, poate ascultă de preoţi şi de învăţăturile creştine.
Nu de alta, dar într-o ţară în care 96% din populaţie crede în Dumnezeu, iar 94% Îl consideră important în viaţa lor ne-am făcut un popor tare al dracului! Şi e păcat, mare păcat!
