Totuşi, mobilizarea dreptei nu constituie o premieră în istoria postdecembristă. S-a mai întâmplat înainte de alegerile din 96, câştigate de Convenţie şi de Constantinescu. A fost însă un mandat cumplit, marcat de scandaluri parcă mai numeroase şi mai răsunătoare decât în guvernările social-democrate anterioare. Pentru brăileni, a început cu aplicarea teribilei terapii de şoc, cu efect de tăiere în carne vie: mii de oameni au rămas fără slujbe după reorganizarea aşa-numitelor găuri negre din economie. S-a terminat în 2000, cu prăbuşirea uneia dintre cele mai mari escrocherii financiare în care au fost implicate inclusiv instituţii ale statului: sute de mii de români şi-au pierdut banii la FNI.
De atunci, guvernările de stânga şi de dreapta au alternat, de multe ori partide din ambele tabere împărţindu-şi cu generozitate portofoliile în acelaşi executiv - cum a fost în 2009 (PSD-PDL) şi în 2012-2014 (PSD-PNL). Deseori, UDMR - formaţiune autointitulată de centru - a înclinat balanţa într-o parte sau alta, pentru că stânga şi dreapta politică se bazează fiecare pe 35-40 la sută din opţiunile electorale. Asta s-a văzut şi mai clar în rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. De unde poate aduce voturi fiecare tabără? Evident, din rândurile celor nehotărâţi.
Partidul Românilor Indiferenţi, Sătui, Plictisiţi sau Apatici este adevăratul câştigător al euroalegerilor. Cu 67,5 la sută din voturi - e drept, neexprimate -, el reprezintă oglinda, rezultatul celor 24 de ani şi jumătate de democraţie originală. Dacă adăugăm şi proporţia voturilor anulate la scrutinul de duminica trecută, respectiv 5,8 la sută dintre cei care au venit totuşi la vot, ne apropiem de 70 la sută.
Apatia generalizată, indusă în rândul alegătorilor de membrii unei clase politice care s-a distanţat constant de oameni, face ca partidul despre care se spune că a câştigat competiţia pentru Parlamentul European (PSD) să se bucure, de fapt, de susţinerea a doar aproximativ 12 la sută dintre români. Ocupantul locului 2 (PNL) abia atinge 5 la sută. Dar, aşa cum fotbalul se joacă pe goluri, alegerile contează doar la numărul de procente din voturile exprimate.
Dintre toţi cei 32 de eurodeputaţi, remarcabil este scorul obţinut de un singur om - Mircea Diaconu, 6,93 la sută - mai mare decât două formaţiuni (PMP şi UDMR), dar şi decât procentul voturilor anulate. Asta înseamnă că surprizele nu pot fi excluse în perspectiva prezidenţialelor din toamnă. Liderii partidelor de dreapta ştiu foarte bine că, atunci când doi se ceartă, al treilea - adică PSD - câştigă. Dar regula rămâne valabilă şi atunci când dreapta unificată s-ar certa cu stânga. În următoarele cinci luni se pot întâmpla multe.
