Cum e însă, să te numeşti liceu şi 6 ani la rând să nu înregistrezi măcar un candidat care să fi obţinut "sfântul" 6 la BAC? E cazul unui liceu din judeţul Timiş. De fapt, cred că suntem ţara cu cel mai mare număr de analfabeţi absolvenţi de facultăţi. Când zic "analfabeţi", mă refer la cei care violează pur şi simplu limba română, care nu sunt în stare să dea răspunsul corect la o operaţie banală gen 2+2x2, dar sunt absolvenţi de Drept, dar sunt economişti, psihologi ş.a. Pute România de facultăţi particulare şi de stat unde nu se face carte, unde nu există nicio legătură între teorie şi practică, unde un absolvent de liceu căruia-i repugnă toceala pur şi simplu nu se poate adapta şi ajunge să urască şcoala. Asta dacă n-a făcut-o cumva din clasele primare unde învăţătoare "de top" le dau bieţilor copii mii de probleme pe care să le rezolve în vacanţă. Asta dacă nu s-a scârbit în gimnaziu unde trebuie să înghită tot soiul de materii şi să tragă la greu pentru medie dacă vrea să prindă un liceu bun. Asta dacă nu i s-a făcut lehamite şi acolo unde, în multe cazuri, încă se aplică metodele din comunism când umilinţa şi capul plecat erau ridicate la politică de stat. Revenind la liceul "Grigore Moisil", directorul susţine că "ultimii, ultimii" absolvenţi de gimnaziu ajung la această unitate de învăţământ. Problema este că aceşti "ultimii, ultimii" au fost la un moment dat în clasa I, au ajuns apoi în clasa a V-a, au terminat clasa a VIII-a şi în final 12 clase. Cum a fost posibil să treacă prin tot acest sistem de învăţământ fiind "ultimii, ultimii"? De ce n-au rămas repetenţi, corijenţi etc. Cum au luat note de peste 5, în toţi cei 12 ani de şcoală fără să le intre nimic în cap? Să nu fim ipocriţi! Sigur, contează foarte mult mediul familial din care provin, dar sunt o mulţime de copii necăjiţi, abuzaţi, care au găsit în carte calea de a evada. Cine le-a dat imboldul? Dascălii, începând cu învăţătorul şi terminând cu profesorul de liceu. În acest context, cum pot profesorii de la "Moisil", de exemplu, să vrea acelaşi nivel de salarizare cu, să zicem, profesorii de la liceele din Ianca, Făurei şi Măxineni. Oare acolo, la ţară, sunt cumva nişte copii olimpici, geniali de-au luat BAC-ul în procente bunişoare? Nu, sunt nişte copii normali, cu bune, cu rele, aşa cum sunt în multe licee din Brăila unde, totuşi, dascălii fac diferenţa. Sigur, tagma profesorilor a fost ţinută "sub papuc" cu salarii mizere şi în comunism şi după. De departe cea mai vinovată de deprecierea profesiei de dascăl este "epoca Iliescu". Atunci, imediat după Revoluţie, dascălii, medicii şi magistraţii, adică Educaţia, Sănătatea şi Justiţia trebuia aşezate în noua societate acolo unde li se cuvine. Sigur, regimurilor le-a convenit să le ţină sub talpa politicului. Salarii mari în preuniversitar de acum 20 de ani ar fi însemnat dascăli tineri, ştiutori de carte, nu de-ăia care iau note de 1 la titularizare. Ar fi însemnat o nouă abordare, nu aia umilitoare de pe vremea lui Ceauşescu, în raport cu elevii. Concomitent, trebuia umblat la programa şcolară, ultra-stufoasă în continuare, cu materii "inventate", ca să iasă numărul de catedre. Cu multă practică, cu şcoli de meserii căutate, că la ora actuală ţipă România după sudori, tâmplari, mecanici auto, cei buni fiind ori la pensie, ori prin străinătate, altul era viitorul şi al tinerilor de care nu se lipeşte cartea. Ce avem în schimb? Vorbe, multe, multe, mulţi miniştri ai Învăţământului, reforme peste reforme şi sindicatele care ţipă după salarii. De acord, repet, dar nu la toţi profesorii la fel! Că nu mai suntem în comunism, chit că unii - mulţi, prea mulţi din învăţământ - sunt nişte nostalgici. Gata, vremurile alea s-au dus! Acum competiţia face diferenţa, inclusiv când este vorba de salariile bugetarilor. Cel puţin aşa ar fi normal, că nu trăim în două Românii, una de stat şi alta privată.
