Este de la sine înţeles că banii ar ajunge doar pentru achiziţionarea aparatului de încălzire în sine, restul - instalaţia de gaze ori cea de distribuţie din interiorul apartamentelor, inclusiv calorifere, în cazul centralelor - urmând a fi acoperit de fiecare beneficiar în parte. Oricum, banii din partea bugetului local - adică din buzunarul tuturor contribuabililor - sunt bineveniţi în cazul oricui, chiar dacă cei care s-au debranşat în anii trecuţi, de voie sau de nevoie, n-au beneficiat de niciun sprijin din partea autorităţilor locale şi poate plătesc şi acum rate pentru "luxul" de a avea asigurate apa caldă şi căldura atunci când vor sau când pot ei, nu când voia sau când putea CET-ul ori datornicii din bloc.
Şi totuşi, primarul Aurel Simionescu s-a gândit ca, de data aceasta, să nu acorde ajutorul financiar de mai sus în cazul celor cu datorii de anul trecut la plata serviciilor furnizate de CET ori chiar în cazul celor cu restanţe către bugetul local ori cu amenzi neachitate. Într-un fel, măsura este una logică, pentru că nu poţi avea pretenţia de a fi ajutat cu bani de la bugetul local, pentru a te încălzi, când tu ani de zile te-ai încălzit oricum gratis şi ai neglijat cu totul impozitele către bugetul local. Pe de altă parte, însă, nu văd ce legătură au amenzile neachitate cu încălzirea, un serviciu public pe care autorităţile au obligaţia să-l asigure.
Totuşi, revenind la problema datoriilor foştilor abonaţi ai CET, dacă Primăria ar fi fost mereu la fel de exigentă cu restanţierii, în sensul de a nu le mai acorda acestora subvenţii şi ajutoare de căldură an de an, cu siguranţă altfel ar fi stat acum lucrurile. Nu ar fi existat nici atât de mulţi restanţieri, datoriile către CET nu ar fi fost nici pe departe atât de mari şi, probabil, soarta CET şi a sistemului centralizat de încălzire ar fi fost cu totul alta.
Acum, însă, răul - sau binele! - e deja făcut: Brăila nu mai are sistem clasic de furnizare a agentului termic. Prin urmare, din punctul de vedere al Primăriei, o uriaşă bătaie de cap socială şi financiară a fost eliminată. Scăpate de aceste griji, autorităţile locale ar trebui să prezinte brăilenilor un plan legat de folosirea, de acum încolo, a fondurilor uriaşe pe care le aloca încălzirii centralizate.
Pentru că Primăria subvenţiona şi preţul gigacaloriei, plătea şi ajutoare de încălzire, acoperea şi pierderile uriaşe ale CET-ului, cheltuia şi cu întreţinerea şi repararea întregului sistem de termoficare. Şi era vorba de milioane bune de euro pe an, bani pe care, practic, Primăria de acum încolo îi economiseşte. Cred că măcar pe brăilenii care şi-au montat din surse financiare proprii sisteme alternative de încălzire a apartamentelor un astfel de plan i-ar încălzi suficient încât să ştie că efortul lor este, măcar indirect, răsplătit de autorităţi.
