"Nu este sănătos la minte să te apuci şi să refaci complet o secţie care are specificul ei, când ştii că vei inaugura o secţie de pediatrie nouă, după standarde europene", a fost replica managerului Spitalului Judeţean, Mihail Iugulescu, atunci când, practic, forţat de ziarişti, n-a mai avut încotro şi a trebuit să deschidă uşile de mult ferecate ale acestei secţii.
Zău, omul ăsta chiar nu are ruşine! Ce legătură are asigurarea unui minim de confort, un minim de igienă, un minim de omenie, cu înfiinţarea unei noi secţii, care, dacă mă întrebaţi pe mine, se va inaugura la Sfântul Aşteaptă, după cum decurg lucrurile şi lucrările. Domnule Iugulescu, reveniţi-vă, pereţii aceia nu s-au scorojit în ultimul an, paturile nu au ruginit în ultima lună, iar de mizerie, miros şi nesimţire părinţii copiilor se plâng de ani de zile. Ce e aşa greu de recunoscut!, secţia de pediatrie seamănă cu o cocină de foarte mulţi ani. Şi acum 4, şi acum 6 ani, tot acestea erau condiţiile. Şi predecesorii dumneavoastră la fel s-au disculpat, cu promisiuni: vom face, vom inaugura, se va investi. Care a fost rezultatul? Ani pierduţi. Ani în care sute de copii au fost obligaţi să suporte aceste condiţii inumane, ani în care, în schimb, în Sănătatea brăileană, din taxele şi impozitele noastre, Consiliul Judeţean a pompat miliarde - cel mai grosso modo calcul arată numai pentru ultimii 3 ani undeva la 4,5 milioane euro. Unde s-au dus banii aceştia? În secţii începute şi veşnic neterminate, în reabilitări de mântuială, în aparatură medicală, fie neutilizată, fie folosită pe ochi frumoşi, după bunul plac al unuia sau altuia. S-or fi făcut şi lucruri bune, nu contest, ideea e că omul de rând nu a simţit asta. S-a mai pus o flisă, s-a mai înlocuit o fereastră sau o uşă, s-a mai spoit un perete, dar percepţia de ansamblu, în toate secţiile Spitalului Judeţean, nu doar în Pediatrie, este, domnule Iugulescu, de vechi şi împuţit. Aşa că, lasă-ne cu prea măreţele viitoare realizări. Vorba românului, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii... până o termina Stancu cu DNA-ul şi s-or termina lucrările la prea minunatele secţii care vor transforma Brăila într-un mega căutat judeţ pentru turism medical, mii de pacienţi se vor înveli tot cu păturile alea răpciugoase, vor veni tot cu seringile ori branulele de acasă şi vor suporta cu acelaşi stoicism toate hachiţele personalului medical. Că, mă gândesc, dacă asistentele şi medicii din Pediatrie se comportă aşa cum scriu mămicile în comentariile la materialele noastre, o fac pentru a nu ieşi din peisajul matusalemic din saloane. Când vor avea o clădire nouă, la standarde europene, ei... atunci se va schimba complet foaia. O să dea pe afară de respect şi profesionalism.
P.S. Nu ştiu ce repercursiuni va avea gestul lui Francisk Iulian, cel care, de-a stânga şi de-a dreapta cu ziariştii, a dat buzna peste managerul Iugulescu (o redută greu de cucerit), forţându-l, practic, să primească presa în Spitalul Judeţean. Nu ştiu cum va reacţiona noul preşedinte Mihai Tudose sau ceilalţi importanţi din staff-ul psd-ist, obişnuiţi cu practicile lui Bunea Stancu de a băga pumnul (uneori chiar şi picioarele) în gura presei de fiecare dată când era incriminat cu ceva. Sper doar ca gestul acesta să fie considerat unul de normalitate şi respect faţă de micuţii pacienţi şi părinţii lor. Pentru cine gândeşte altfel, am o singură întrebare: Ţi-ai lăsa copilul o noapte în Spitalul Judeţean?
Chiar aşa! Domnule Iugulescu, domnule Tudose, domnule Mortu, v-aţi lăsa copiii ori nepoţii o noapte în Spitalul Judeţean?