Prea mulţi chiar! Şi parcă, pe măsură ce anii trec, nostalgicii se înmulţesc - ori doar devin mai vocali. Însă e şi mai trist că unii dintre cei care fac apologia comunismului sunt tineri care n-au prins deloc vremurile acelea, dar ştiu ei că aşa e, pentru că aşa le-au spus părinţii.
Sincer, n-am înţeles niciodată de ce ar regreta cineva comunismul - cu excepţia nomenclaturiştilor, a securiştilor şi a celor privilegiaţi - sau de ce l-ar putea considera mai bun decât capitalismul zilelor noastre. Am prins şi eu vreo 15 ani de comunism, şi a fost lucrul pe care l-am urât cel mai mult în viaţă.
Nu mă convinge nimeni că a fost vreodată bun comunismul. Şi, sincer, m-am săturat de toţi cei care spun că pe vremea aceea aveam industrie, aveam producţie, aveam exporturi, aveam fabrici şi uzine extraordinare, aveam agricultură, aveam un nivel de trai mai bun etc. Nu, nu aveam nimic din toate acestea!
Toate sunt mituri, întreţinute din neştiinţă ori din neputinţa unora de a accepta adevărul. Să începem cu ştirea cea mai nouă: în acest an, cu toată agricultura asta a noastră varză, producţia medie de grâu la hectar a fost de peste 4 tone, totalizând aproape 8,5 milioane de tone - recorduri absolute. Înainte de 1989, producţia maximă a fost de 7,8 milioane de tone, cu o medie maximă la hectar de 3,5 tone. Şi asta în condiţiile în care oricum totul se exagera atunci, pentru a da bine la partid.
Să vorbim despre industrie. Aşa, fără fabricile acelea mamut, şi cu un număr de angajaţi redus la sub jumătate, industria românească produce acum de peste două ori mai mult decât în 1989. Asta ca să realizăm cât de eficiente erau întreprinderile comuniste şi angajaţii lor atunci. Iar exporturile... acum se exportă într-o singură lună cam cât exporta România lui Ceauşescu într-un an. Este drept că şi importăm, mai mult chiar decât exportăm, dar asta pentru că şi consumăm foarte mult, comparativ cu vremurile de atunci, când toate alimentele se vindeau pe cartelă, cu raţia, inclusiv pâinea, când pentru orice bun de folosinţă îndelungată trebuia să te înscrii pe liste şi să aştepţi chiar şi câţiva ani şi când inclusiv pentru o pereche de tenişi trebuia să stai la o coadă uriaşă.
Să nu mai vorbesc de înapoierea în care trăiam cu toţii, de lipsa oricărei informaţii, de lipsa generală de alimente şi produse de orice fel, de lipsa curentului electric, a apei calde, a căldurii, de trimiterea cu forţa a copiilor la muncile agricole, de propaganda deşănţată, de cultul personalităţii conducătorilor „iubiţi", de defilările megalomanice de 23 August şi nu numai, făcute de copii chemaţi cu forţa din vacanţă, de îndoctrinarea permanentă (care încă are efecte şi azi) şi mai ales de teroarea sub care trăia fiecare român.
Pentru că aşa ceva nu ar trebui niciodată uitat de nimeni, ba dimpotrivă, despre acea teroare trebuie să li se povestească mereu şi tinerilor din ziua de azi. Pentru că aceasta este marea diferenţă între regimul comunist şi cel actual, cu toate problemele şi nemulţumirile din ultimii 27 de ani: acum poţi să critici, să spui orice tâmpenie, orice nemulţumire, să înjuri guvernul, statul, partidul, preşedintele, să fii vocal unde vrei şi să-ţi exprimi public orice nemulţumire ai faţă de „regim". Acum poţi să spui liniştit că era mai bine pe vremea comunismului şi că nu-ţi place în capitalism. Singura chestie mai dură care ţi se poate întâmpla este să primeşti o replică de genul „du-te în Coreea de Nord dacă nu-ţi convine!" (ceea ce vă transmit şi eu).
În acele vremuri însă nu doar că nu aveai curaj să crâcneşti ceva negativ la adresa regimului, dar îţi era frică să vorbeşti despre asta la serviciu, pe stradă, inclusiv în propria casă. Tot timpul aveai senzaţia că cineva te ascultă ori „te toarnă". Iar dacă îndrăzneai să spui că era mai bine pe vremea Regelui, de exemplu, ori că îţi plăcea mai mult capitalismul, erai săltat din pat, făceai puşcărie grea pentru asta ori erai chiar lichidat. Inclusiv fără proces. Pentru că asta trebuie să înţeleagă tinerii de azi şi să nu uite tinerii de atunci, ajunşi acum nostalgici: dacă nu-ţi plăcea regimul, nu erai lăsat nici să protestezi, nici să pleci din ţară. Erai forţat să-ţi placă sau să te faci că-ţi place ori erai pedepsit drastic dacă te încăpăţânai să nu-ţi placă. Iar zeci şi zeci de mii de români au plătit cu viaţa pentru asta - un sacrificiu pentru care nimeni n-ar trebui să mai aibă acum nesimţirea de a spune că era mai bine pe vremea comunismului.
