Dincolo de toate aceste traume, suntem un popor din ce în ce mai bolnav sufleteşte. Cu sufletul schingiuit de dureri lăuntrice, devenim din ce în ce mai apatici, mai anoşti.
Ni s-a împietrit durerea pe chip, zâmbetul ni s-a transformat în rânjet, sau într-un rictus bizar. Nu mai suntem în stare să simţim bucuria, iar stresul devine de la o zi la alta starea noastră de spirit, secătuindu-ne de energie.
Paradoxal sau nu, spun aceste adevăruri dureroase după un Festival Internaţional de Folclor, care a făcut din Brăila un mesager al Cântecului de dragoste de-a lungul Dunării, o scenă a muzicii la mal de fluviu. Timp de trei zile, am urmărit cu atenţie evoluţia celor 30 de concurenţi din ţările riverane Dunării şi m-am tot întrebat ce se întâmplă cu noi, ce ne lipseşte? De ce suntem un popor cu sufletul bântuit de suferinţă, de ce tinerii noştri urcă pe scena unui concurs internaţional cu fruntea plecată şi de ce nu reuşesc să transmită publicului bucuria de a cânta sau emoţia care le mistuie sufletul, de ce stau împietriţi şi cu privirea pierdută...
M-am dus cu gândul la Balada Mioriţei, în care ne-am răstignit identitatea şi ne-am plâns amarul şi am înţeles că o suferinţă ascunsă îşi pune amprenta pe fiecare licărire de zâmbet sau zvâcnire de talent. Şi totuşi, concurenţii din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia sau Ucraina, care au urcat pe scena acestui festival nu au avut şi ei suferinţele lor? Nu au şi ei baladele lor cu Ane zidide de meşteri mari sau poveşti care să le marcheze identitatea? Nu au şi ei aceleaşi probleme economice sau sociale?
Cu toate acestea reuşesc să ne dea lecţii de bucurie şi să ne cucerească inimile şi premiile an de an. Dacă anul trecut Marele Premiu a ajuns în Bulgaria, anul acesta Trofeul Festivalului Internaţional de Folclor a fost cucerit de un grup din Serbia, care a reuşit să smulgă ropote de aplauze prin simpla prezenţă pe scenă a celor patru tinere pline de voioşie şi de încredere în ele.
Nu pot spune că nu am avut şi noi concurenţi buni sau foarte buni. Ei bine, dincolo de talentul şi autenticitatea costumelor lor, dincolo de dorinţa lor de a câştiga, li se citea de la distanţă pe chip încordarea, stresul, nesiguranţa. Şi asta au transmis! Păcat!
