Sub fustele Comitetului Executiv | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sub fustele Comitetului Executiv

De fapt, două colegii sunt râvnite de mai mulţi. La prima vedere, ar fi vorba despre o competiţie internă, cu mai mulţi doritori din rândul social-democraţilor. În realitate, din punctul meu de vedere, două colegii (2 şi 5) au fost vândute altor partide şi ce se-ntâmplă în această perioadă nu este altceva decât un teatru ieftin, care-ar trebui să ascundă gunoiul sub preş. Din păcate, miroase atât de urât, încât oricât s-ar ascunde Gheorghe Bunea Stancu sub fustele Comitetului Executiv al PSD Brăila, mi-e clar că el şi nimeni altul se află în spatele scandalului legat de candidatura pentru Colegiul 5. După cum se ştie deja, deputatul PSD Cristian Rizea a primit vinerea trecută din partea primarilor şi a şefilor de organizaţii din colegiul lui, 21 de voturi, în vreme ce contracandidatul său, Nicu Niţă, a fost votat doar de o singură persoană dintr-un total de 22. A doua zi, când Comitetul Executiv trebuia să ia decizia finală, stupoare!, patru voturi a primit Rizea, unul Niţă şi restul de 28 au fost voturi albe. Ciudat! La fel de ciudat ca la alegerile pentru preşedinţia CJ, când s-au înregistrat 14.000 de buletine albe în urnele de vot. Să fim serioşi! Este clar o manevră de blocare a candidaturii lui Cristian Rizea, nicidecum vreo împotrivire a CEx al PSD Brăila. Dacă era vreun motiv anume, s-ar fi ridicat unul dintre cei 33 de membri şi ar fi justificat această atitudine ostilă, până la urmă. Nimeni n-a scos un cuvânt. Întrebarea este: care-i planul? Dacă în acest colegiu îşi va anunţa candidatura Constantin Dumitriu, liderul PDL Brăila, totul devine limpede precum cristalul. Mai exact, având sprijinul primarilor PSD din zonă, Cristian Rizea ar avea toate şansele să câştige colegiul 5 cu un scor de 50% plus 1, mai ales că vine din partea USL. Unul ca Niţă s-ar putea clasa pe locul întâi, fiind candidatul USL, dar fără sprijinul primarilor şi necunoscut în zonă, necarismatic şi fără discurs, ar obţine undeva la 40%. Ce înseamnă asta? Înseamnă intrarea lejer în Parlament a candidatului clasat pe locul 2 sau 3, adică Dumitriu de la PDL. Mai departe ce înseamnă asta? Înseamnă linişte pentru preşedintele PSD Gheorghe Bunea Stancu în Consiliul Judeţean, unde oricum au ieşit la iveală "prieteniile" cu ocazia desemnării vicepreşedinţilor CJ. În acest context, să ne aducem aminte cum a fost "lucrată" social democrata Daniela Bartoş, la fostele parlamentare. Deşi ani de zile a avut grijă de judeţ, fiind promotoarea multor acţiuni umanitare, Bartoş a fost aruncată să candideze în municipiu, în acelaşi colegiu cu Diana Tuşa. Din acest motiv, Daniela Bartoş s-a clasat pe locul 1, dar cu 40%, motiv pentru care a intrat în Parlament liberala Tuşa, de pe poziţia a treia. Să mai amintim că zilele acestea au fost lansate pe piaţă şi alte jumătăţi de adevăr: candidatura lui Viorel Balcan din partea USL în Colegiul 5 sau înscrierea lui Ştefan Rădulescu, din partea PC, în cursa pentru Colegiul 2. Adică exact colegiul revendicat de social-democratul Doru Damian, alt sacrificat de serviciu. Urât! Foarte urât! În final, am o singură întrebare: Gheorghe Bunea Stancu trage pentru PSD sau după locale a devenit preşedintele tuturor partidelor din Brăila?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro