După 68 de ani în care Albania nu a reuşit să ridice ochii la valoarea echipei noastre naţionale, duminică am suportat cea mai mare dezamăgire, cea mai mare ruşine pe Stade de Lyon, la EURO 2016. O seară neagră, un fotbal fără viitor, o ţară dezamăgită, umilinţă totală. Asta am văzut la meciul România-Albania. O metamorfoză ciudată, o echipă pentru care Imnul naţional nu înseamnă nimic, un selecţioner care a demonstrat că nu îl atinge înfrângerea jucătorilor săi şi care nu a făcut nimic pentru a crea oportunităţi pe terenul de joc.
Umilinţă, joc ruşinos, dezamăgire, aceasta este ştampila pusă pe fruntea jucătorilor noştri, nişte jucători care s-au născut obosiţi. Duminică seara, în meciul cu Albania, România a avut cea mai slabă echipă din toate timpurile, a demonstrat că nu mai are forţă, că este un dezastru în materie de fotbal, o bilă neagră pe harta competiţiilor europene. Am avut sentimentul că tricolorii joacă la cacealma, fără pic de ambiţie sau de onoare, într-o ceaţă totală, că au ajuns să ne reprezinte ţara din întâmplare sau din cine ştie ce interese meschine...
Selecţionerul echipei României părea că aşteaptă încheierea meciului cu Albania pentru a pleca în vacanţă, iar jucătorii aflaţi pe teren au demonstrat că sunt doar figuranţi într-un meci pe terenul din curtea şcolii şi abia aşteptau fluierul de final al arbitrului pentru a se despovăra de corvoada celor 90 de minute de debusolare. Am privit neputincioşi un lot în care jucătorii au fost aruncaţi pe teren lipsiţi de vlagă, fără forţă, fără valoare, fără iniţiativă, împiedicându-se unul de altul, iar meciul - care ar fi trebuit să fie cartea de vizită a unei echipe europene s-a dovedit a fi un joc haotic, meciul unei generaţii frustrate, fără mentalitate de învingător.
O echipă care a beneficiat de un public fabulos, dar care nu a fost în stare să ofere o seară de bucurie, un joc frumos, spectaculos, un strop de speranţă şi de mândrie de a fi români. O echipă naţională care a părăsit competiţia ruşinos, pentru că nu a reuşit să ţină pasul cu jucătorii albanezi, care ne-au servit o lecţie de curaj, de dăruire, de forţă şi, nu în ultimul rând, o lecţie de patriotism. Duminică seara, tricolorii au făcut o demonstraţie a neputinţei, a jocului încorsetat de ambiţii şi de incompetenţă, un slalom printre ruşine, umilinţă şi mare decepţie. Atât au putut, atât au oferit. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Se pare că asta ne caracterizează.
