Peste toate acestea, faptul că este condamnat penal şi că procesul continuă n-are nicio relevanţă pentru el. Da, este vorba de Liviu Dragnea, actualul preşedinte interimar al PSD, viitorul preşedinte plin al partidului şi, de ce nu, posibil viitor prim-ministru.
Vorbeşte cu atâta calm şi siguranţă despre toate acestea, încât n-ai crede că este vorba despre un om care are un proces penal pe rol şi care a fost condamnat deja la un an de închisoare cu suspendare. În conştiinţa lui Dragnea, problema sa penală pare că nici nu există. Nu a folosit niciodată, în desele ocazii în care a vorbit despre preluarea şefiei PSD, nicio expresie de genul "în cazul în care procesul meu...", "în cazul în care nu voi fi condamnat" sau măcar un banal "dacă". "Dacă nu voi primi o condamnare definitivă...".
Prin urmare, pentru actualul lider al PSD condamnarea sau achitarea n-au nicio relevanţă. Atitudinea lui Dragnea exprimă o indiferenţă soră cu nesimţirea în privinţa situaţiei sale juridice. Cu condamnare sau fără, el tot va fi preşedinte al partidului aflat la Putere. Sau chiar şi prim-ministru. Aceeaşi indiferenţă pe care o manifestă şi actualul premier, Victor Ponta, în ceea ce priveşte propria situaţie penală.
Şi, dacă tot avem un premier inculpat şi judecat pentru fapte penale grave (situaţie unică în lumea civilizată), n-am putea avea şi un premier condamnat? Probabil asta gândeşte Dragnea şi, cu siguranţă, asta gândesc milioane de români (deşi folosirea cuvântului "gândesc" în acest context este o jignire la adresa bunului simţ).
Acest gen de atitudine, manifestată de o grămadă de penali şi puşcăriabili care, dacă n-au ajuns după gratii, continuă să-şi ocupe funcţiile politice sau publice, deşi este des întâlnită în PSD, nu este caracteristică doar acestui partid. Este un sindrom aproape general, un virus al nesimţirii, care contaminează tot mai mulţi politicieni. Dar e clar că PSD e gazda cea mai generoasă a acestui virus, manifestat prin dureri acute în partea dorsală. Dacă n-ar fi fost aşa, ar fi decis să aştepte cu alegerea preşedintelui de partid până după finalizarea procesului lui Dragnea. Puteau să mai aştepte câteva luni, doar aşa, de dragul aparenţelor. Atât - un gest formal, din moment ce oricum tot Dragnea, unicul candidat, este şi acum şeful partidului. Dar asta ar fi însemnat decenţă, ceea ce în lumea politicii, şi cu atât mai mult la PSD, este o "marfă" foarte rară. Ca şi în rândul unei bune părţi a electoratului, de altfel, care va vota, din nou, cu două mâini, penali care să ne conducă.
