Simplu, despre contorizarea individuală la apă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simplu, despre contorizarea individuală la apă

Prin urmare, singurul avantaj al acestei operaţiuni va fi posibilitatea debranşării individuale a rău-platnicilor. Dar asta NUMAI DACĂ toată lumea va fi de acord cu această contorizare prin exteriorul apartamentelor. Şi NUMAI DACĂ toată lumea va plăti costurile acestei noi contorizări. În concluzie, totul e apă de ploaie, şi asta pentru că, garantat, rău-platnicii se vor opune unui asemenea proiect. Într-un final, nu se va întâmpla nimic, iar situaţia va rămâne cea din prezent. Adică dezastruoasă.
Lucrurile pot sta însă ideal, iar soluţia este cât se poate de simplă, dacă autorităţile locale chiar ar dori asta. În primul rând, CUP Dunărea, cu al său comportament de companie-monopol, ar trebui să realizeze din banii săi reţeaua de alimentare cu apă din exteriorul apartamentelor, pentru că tocmai aceasta ar trebui să fie prima interesată de existenţa racordurilor individuale şi de facturarea individuală. Dacă asociaţiile de proprietari votează pentru acest sistem - şi nu e nevoie de votul în unanimitate al locatarilor, ci de un vot majoritar -, atunci CUP Dunărea ar trebui obligată să realizeze pe banii ei conducta prin interiorul scărilor de bloc şi casetele în care se va realiza racordul şi în care se va monta contorul, pentru că acestea vor fi proprietatea ei. Aşa cum fac, de exemplu, companiile de CATV şi internet, care aduc cablul până la uşa proprietarului. Locatarii ar trebui să plătească doar racordul de la reţeaua de pe scară până la ei în casă şi să suporte, eventual, costul singurului contor de apă necesar - şi care poate fi unul de precizie mai mare decât cele montate în prezent în apartament. Contor care poate fi plătit şi în rate, odată cu factura la apă, sau închiriat contra unei taxe lunare (precum decodoarele de la cablu tv). În plus, nimeni n-ar mai putea "fenta" apometrul şi n-ar mai fura astfel apă, aşa cum se întâmplă acum.
Proprietarii care vor să rămână la vechiul sistem de alimentare vor migra, încet-încet, către noul sistem, obligaţi de costurile mai mari pe care, automat, le vor avea de suportat sau de măsurile - probabil inerente - de sistare a apei pe vechile coloane. Cine este mult prea sărac ca să suporte costul racordului în propria casă (care oricum va costa maxim 100 de lei), ar putea primi un ajutor de la primărie, aşa cum s-a întâmplat în cazul centralelor de apartament.
CUP Dunărea ar avea astfel acces la casetele de racord oricând doreşte, ar avea posibilitatea de a factura individual pe toată lumea şi de a debranşa, automat, pe oricine nu-şi plăteşte apa. În plus, ar putea stabili, cu fiecare datornic actual, şi un grafic de eşalonare a restanţelor, odată cu încheierea contractului individual. Simplu, nu-i aşa? Sunt convins că un astfel de program ar putea primi chiar şi finanţare europeană nerambursabilă, fiind vorba despre un serviciu public.
În acest fel, compania de apă ar fi exact în situaţia de invidiat a celorlalte firme de utilităţi (energie electrică, gaze sau internet): n-ar mai avea niciun leu neîncasat de la consumatori şi n-ar mai avea niciun rău-platnic. Dar probabil că e mai uşor să-ţi ascunzi incompetenţa în spatele a sute de milioane de lei creanţe de la asociaţii şi în măsuri de sistare a apei către blocuri întregi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro