Adrian Năstase fusese condamnat definitiv şi irevocabil la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Nu mai contează amănuntele, grosimea dosarului şi cei aproximativ 1.000 de martori audiaţi le-au furnizat, cu siguranţă, pe toate. A fost, aşadar, momentul - descris ca istoric - în care justiţia s-a redescoperit pe sine. Cam la atât trebuia să se rezume povestea celei mai lungi zile din anul 2012. Însă evenimentele s-au precipitat şi anormalul a răbufnit cu o violenţă incredibilă. Pe alocuri, unele pasaje sunt şi acum învăluite în mister. Anchetele în derulare vor da câteva dintre răspunsurile aşteptate, în vreme ce alte nelămuriri îşi vor găsi clarificarea probabil în cărţile de memorii pe care supravieţuitorii le-ar putea scrie. Până atunci, lumea va continua să se întrebe cum de ministrul de Interne Ioan Rus a presimţit ce avea să urmeze şi a trimis poliţişti în civil şi o ambulanţă acasă la Năstase (n-ar trebui să procedeze aşa cu toţi condamnaţii?). La întrebarea de ce avea şi armă - legal! - va răspunde mult mai repede ancheta deschisă de procurorii de la Parchetul instanţei supreme.
Pe scurt, acestea sunt faptele. Urmările reprezintă un fel de revers al Procesului lui Kafka. Spitalul unde a fost adus Adrian Năstase a devenit loc de pelerinaj şi de declaraţii - unele complet aberante -, făcute la căpătâiul rănitului. Dezaprobat de Ion Iliescu, dar aşteptat de Corina Creţu (fost purtător de cuvânt prezidenţial în 2000-2004, apoi senator PSD, iar din 2007 europarlamentar), gestul lui Năstase l-a făcut pe Victor Ponta "să se gândească dacă Băsescu e fericit acum". Mâhnirea premierului la vederea, pe patul de spital, a celui care i-a coordonat copierea lucrării de doctorat poate fi de înţeles, pentru că, dincolo de coordonarea controversatei teze, Ponta a fost ani la rând protejatul acestuia. "Micul Titulescu", cum îi spunea acum zece ani Năstase, "micul Furtilescu", cum i se spune acum în comentarii pe mai toate saiturile, părea mai degrabă atent să rămână cât mai mult pe ecrane decât în preajma mentorului său ori în vreun alt loc unde putea să-i fie în mod real de un ajutor oricât de mic. Rând pe rând, alţi membri marcanţi ai PSD s-au afişat la spital, aducând aminte de scenele de acum 15 ani, în care deputatului Gabriel Bivolaru îi veneau la Parchet, pentru sprijin, delegaţii consistente de la partid. Adrian Năstase a făcut, şi el, parte din acele comandouri de presiune.
Mai rămâne de clarificat de ce atâta importanţă pentru gestul laş al lui Năstase. Singurul motiv valabil este că el prefigurează ieşirea din scenă, încheierea carierei fostului premier. Pentru moment, glonţul tras de el a separat şi mai mult cele două tabere în politică şi mass-media, dar partea cea mai proastă este că ecoul împuşcăturii a făcut ocolul planetei. Acum, premierul nu doar că va târâi la Consiliul European de la Bruxelles piatra de moară a plagiatului, dar toate dialogurile pe care probabil că le va avea cu ceilalţi lideri europeni se vor purta sub spectrul tentativei de sinucidere (sau ce o fi fost, până la urmă), mai ales că unii participanţi la reuniunea din 28 iunie s-au văzut şi au discutat personal cu fostul prim-ministru.
În ţară, pe plan politic, nu va avea nimeni de câştigat. Azi a fost rândul PSD, ieri a "plătit" PDL - cel mai răsunător caz fiind fostul primar al Clujului, judecat în arest preventiv pentru fapte de corupţie -, iar mâine cine ştie cine va urma? Am văzut deja cu toţii că "marfa" abundă. În ceea ce-l priveşte, pe Năstase îl mai aşteaptă două sentinţe, una în dosarul "Mătuşa Tamara", cealaltă în "Muzeul Zambaccian". De data aceasta, Parchetul s-a grăbit să-i confişte toate cele 20 de arme de foc.
