Ne aşezam pe un preş, sub părul aproape uscat şi povesteam. Tata era un extraordinar povestitor. Şi, în ciuda multor ani petrecuţi la oraş, pentru el, acasă a însemnat întodeauna peticul acela de pământ de la marginea satului... Un sat după care a tânjit până a închis ochii. L-a adorat de-a dreptul, pentru că, în anii aceia, satul nostru ... la fel ca şi satul tău, ori al tău ... era cel mai frumos loc de pe pământ, cu oameni vrednici şi înţelepţi, cu mâinile batogite de muncă şi cu frică de Dumnezeu. Tata s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea satul de astăzi.. satul meu, satul tău...
Oamenii gospodari îi numeri pe degete acum într-o comunitate, sărăcia, neputinţa, prostia, lipsa de respect, violenţa, degradarea, cruzimea sunt cuvintele cu care poţi să redai mai fidel realitatea. Nu e sat care să nu aibă "ghetoul" lui de puturoşi şi beţivi, prostituate, oameni decăzuţi, pierduţi pentru societate. În satul de acum au dispărut dragostea de carte, de copii, de bătrâni, respectul. Degeaba îi construim biserici, nici Dumnezeu nu mai poate face faţă decăderii. Copiii îşi ucid părinţii, taţii îşi batjocoresc fiicele, fraţii se omoară pentru o palmă de pământ sau o gură de ţuică, femeile, fie cad şi ele în patima băuturii, fie pradă unor soţi criminali, violenţi. Mamele îşi abandonează pruncii, bătrânele sunt violate de tineri ce le-ar putea fi strănepoţi. O banală ieşire la un bar sau discotecă se încheie, tot mai des, în arest, în spital sau chiar în mormânt. Nici câinii nu-şi mai găsesc pacea în satul românesc. De fapt, nimeni nu-şi mai găseşte pacea în satul acesta de mileniul III, parcă blestemat. Blestemat la uitare, sărăcie, singurătate şi ruină. Cei mai mulţi tineri l-au părăsit în căutarea unui trai mai bun. Puţinii rămaşi duc o luptă cumplită pentru supravieţuire. Subzistenţa, pentru cei care încă mai au coloană vertebrală, decăderea pentru cei care şi-au pierdut-o sau n-au avut-o niciodată - asta mai oferă acum satul românesc.
Ştiu, degradarea lui a început, de fapt, cu mulţi ani înainte, dar, sincer, nici măcar comuniştii, cu tot răul făcut, n-au reuşit să-l vicieze în aşa măsură, să-l aducă în acest declin dureros de acum. Un declin provocat cu bună ştiinţă de nişte decizii economice şi sociale de-a dreptul criminale, luate de o clasă politică stricată până în măduva oaselor. Ei, politicienii de după 89, au scris piatra de mormânt a satului românesc şi încă mai scriu la epitaf, cu mâinile mânjite de corupţie.
