Nu, nu poţi să tolerezi declaraţii prosteşti, indiferent în ce perioadă te-ai afla, precum cele rostite de Călin Popescu Tăriceanu, de exemplu, preşedinte al Senatului, care trasează sarcini Curţii Constituţionale: „CCR să revină la rolul său de bază, acela de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor adoptate de Parlament, şi să nu mai fie sesizată în viitor cu presupuse conflicte juridice". Cum nu poţi să fii înţelegător faţă de o asemenea atitudine, a aceluiaşi Tăriceanu: „Parlamentul nu e un ghişeu de înregistrare a cererilor (de arestare preventivă a parlamentarilor penali)". Cum să tolerezi asemenea luări de poziţie ale celui care este, în fapt, al doilea om în stat?
Sau cum poţi să fii înţelegător faţă de atacul furibund al lui Traian Băsescu la adresa Justiţiei în general şi asupra conducerii DNA şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în special? Cum să înţelegi aberaţiile debitate de un fost preşedinte, care îşi făcuse din independenţa Justiţiei un reper al mandatelor sale, independenţă care nu-i mai place după ce blonda sa preferată a ajuns în arest? Cum să poţi trece peste această atitudine dublicitară a celui care, până de curând, garanta că Justiţia căreia el i-a pus bazele este total independentă?
De altfel, cum poţi să treci cu vederea atacurile tot mai dese la adresa DNA, venite dinspre toate televiziunile, ai căror „analişti" şi „experţi" au devenit brusc îngrijoraţi de numărul mare de dosare de corupţie instrumentate de procurorii DNA? Cum să înţelegi strâmbatul din nas la zornăitul tot mai des al cătuşelor şi purtatul de grijă asupra penalilor acuzaţi de furtul a milioane de euro? Cum de a devenit, brusc, DNA, în ochii majorităţii moderatorilor tv, oaia neagră a societăţii? Cum să fim atât de naivi încât să credem că DNA este de fapt problema?
Cum să treci cu vederea nesimţirea parlamentarilor care votează imunitatea colegilor „puşcăriabili"? Cum să tolerezi susţinerea hoţiei şi a hoţilor care ne-au condus şi ne conduc, care ne-au ţinut pe loc în ultimii 25 de ani? Cum să accepţi aroganţa, lăcomia şi trufia majorităţii clasei politice şi a guvernanţilor, chiar şi în aceste zile de evlavie, când acestea sunt considerate păcate capitale, condamnate ferm chiar de religie?
