Nu vreau să vorbesc acum despre eterna şpagă, ciubuc, plocon-sau cum vreţi să-i spuneţi - care deschide toate uşile în ţara asta, nu doar uşa cabinetelor medicale. Mă refer la situaţia în sine, la starea de nesiguranţă şi haos din sistemul de sănătate, care se reflectă de ani buni atât în actul medical, cât şi în serviciile oferite pacienţilor. Premierul Victor Ponta poate spune orice, atâta vreme cât nu a avut curajul să se opereze într-un spital românesc şi s-a dus cu temenele la turci, astfel că nu a simţit pe pielea lui ce înseamnă să fii pacient într-un spital din România. El poate împături oricând miile de euro şi să le strecoare în buzunarul cui vrea, sau poate îndesa plicuri doldora de bani în buzunarul mânjit de şpagă al medicilor care îl consiliază. Dar noi, cei care intrăm de zeci de ani în aceleaşi spitale cu iz de taverne şi suntem cazaţi în aceleaşi saloane, cu paturi care au vopseaua scorojită şi cu gândacii care colcăie prin noptiere, noi, care nu ne permitem tratamente prin "străinătăţuri", noi nu avem nimic de spus? Cu siguranţă, medicii sunt gata de grevă şi solicită salarii decente. Dar, chiar se va renunţa la practica "plicului"? Pentru unii medici, chiar este frustrant să depindă de un cadou sau de o "donaţie" pe care o face pacientul, atunci când se vede cu un picior în groapă. Dar pentru alţii?
Se pare că, după ce premierul Victor Ponta a anunţat că va iniţia o lege care să stabilească în ce mod se va da de acum încolo "atenţia" la doctor, se va pregăti şi o Odonanţă de Urgenţă privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar, dar şi un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor. Să înţelegem că până acum, medicii nu au avut nici un fel de responsabilitate? A fost necesar să vină Ponta de la Înalta Poartă să-i responsabilizeze pe medicii şcoliţi în România? Ce ipocrizie!
Cu un guvern corupt, mincinos şi ipocrit, nu te porţi cu mănuşi. Sau, dacă eşti un bun chirurg, intri în sala de operaţie şi tai răul de la rădăcină, fără să te plângi în faţa unor muribunzi că nu poţi trăi decent, sau că din banii de salariu nu îţi permiţi un tratat de specialitate. Cu un guvern care forţează blocarea întregului sistem de sănătate nu îti murdăreşti mâinile care salvează vieţi pentru o şpagă primită ca un chelner şi nici nu dai bir cu fugiţii. Într-o ţară în care corupţia şi minciuna stau la masă şi joacă pocker cu banii publici, iar sistemul de sănătate a intrat în moarte clinică, e clar: Avem nevoie de medici care îi ştiu anamneza şi care cunosc metodele de resuscitare! În caz contrar, vom spune doar că... avem nevoie de medici.
Aşa că, dincolo de mesajele care au incendiat calculatoarele, faceţi şi ceva concret. O grevă adevărată nu se face doar în mediul virtual!