Să crească salariile bugetarilor, dar din banii cui? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Să crească salariile bugetarilor, dar din banii cui?

Şi asta pentru că, spun ei, de la 1 ianuarie 2016, când salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei, cadrele didactice debutante vor avea salariu de muncitori necalificaţi.
La rândul lor, aşa cum era de aşteptat, şi poliţiştii cer lefuri mai mari, pentru că, spun sindicatele lor, "salariile mici generează corupţie şi nesiguranţă". În scurt timp, toţi bugetarii - de prin primării, CJ-uri, autorităţi, ministere, cercetare, Justiţie - toţi vor avea pretenţii la salarii mai mari. Şi asta înainte de apariţia Legii privind salarizarea în sistemul bugetar, care la rândul ei va aduce o creştere de salarii consistentă. Normal să ceară, la urma urmei, din moment ce demnitarii şi parlamentarii au avut grijă să-şi majoreze din timp lefurile. Ei de ce să n-o facă?
Dar de ce trebuie să fie majorate salariile tuturor medicilor, tuturor cadrelor didactice, tuturor bugetarilor? Sunt medici, profesori ori alţi bugetari, cu vechime şi fel de fel de grade şi sporuri, care câştigă şi acum salarii uriaşe comparativ cu restul angajaţilor, de cel puţin 1.000 de euro net lunar - şi nu întotdeauna pe baza competenţei. Ba chiar se ajunge şi la aproape 2.000 de euro pentru profesorii universitari, cu funcţii (şi alea obţinute politic). Este acesta un salariu mic pentru România? În niciun caz!
Bun, este de înţeles să-i crească salariul unui medic rezident ori unui profesor debutant, care câştigă sub 1.000 de lei - mai puţin decât femeia de serviciu din spital ori din şcoală. Şi nu doar cu 25%, ci şi cu 100% dacă e posibil. Dar de ce să fie majorate salariile TUTUROR celor de la stat? De ce profesorului care ia acum 1.000 de euro, de exemplu, să i se mai acorde automat încă 250 de euro, iar celui cu 1.000 de lei să i se dea 250 de lei? Pentru ca diferenţele dintre cei cu salarii mici şi cei şi acum bine plătiţi să devină şi mai mari? Pentru că asta se va întâmpla, iar nemulţumirea va fi perpetuă.
Bun, dar de unde bani pentru toate aceste majorări promise la grămadă de guvern? Dar în sistemul privat, cel care ţine de fapt România în viaţă, care susţine pensiile, ajutoarele sociale şi mai ales salariile bugetarilor, inclusiv pe ale parlamentarilor şi guvernanţilor, când şi cum se vor mări salariile? Apropo, la stat salariile sunt mai mari şi în prezent decât în privat.
Creşterea salariului minim pe economie, care se tot aplică treptat, nu este o soluţie. Pentru că degeaba creşte pe hârtie salariul minim, dacă mulţi dintre micii antreprenori nu-şi permit să-l plătească. Mai mult, majorarea salariului minim de la 1.050 lei la 1.200 de lei, de la 1 ianuarie 2016, nu va face decât să reducă ori să elimine diferenţele dintre joburile necalificate şi cele calificate, pentru că puţini vor fi întreprinzătorii care să-şi permită să crească salariile tuturor angajaţilor cu 150 de lei, ca să păstreze diferenţierea încă existentă în prezent. Şi atunci, ori toţi angajaţii vor primi 1.200 de lei, ori cei de la "munca de jos" vor fi încadraţi cu 6 ore pe zi, astfel încât să rămână tot la 1.050 de lei, ca şi până acum. Ori, pur şi simplu, se va recurge, din nou, la restrângerea activităţii şi disponibilizări.
Pentru că fără stimularea liberei iniţiative, fără încurajarea investiţiilor, fără facilităţi pentru crearea de locuri de muncă, fără măsuri care să susţină şi să încurajeze antreprenoriatul şi mediul privat - cel care generează adevărata creştere economică şi care susţine, de fapt, întreaga economie a României şi toate cheltuielile statului, totul se va duce de râpă. Totul se va nărui când ne va fi lumea mai dragă: şi majorările de salarii pentru bugetari, şi avansul PIB, şi investiţiile statului, şi creşterea economică bazată pe consum. Fără un mediu privat puternic, sectorul de stat va rămâne unul extrem de slab, "întărit" artificial prin creşteri nesustenabile de lefuri. Asta nu vrea să priceapă guvernul şi asta nu vor să înţeleagă nici bugetarii: că fără mediul privat, nici bugetarii şi nici statul n-ar exista! Şi că întâi ar trebui întărit mediul privat, apoi vor fi bani şi pentru toate majorările promise bugetarilor. Iar asta nu ţine de vreo tehnică specială de guvernare, ci doar de logică şi de bun simţ - aspecte ce dispar întotdeauna când se apropie alegerile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro