El nu a spus mare lucru nici când colegii săi de alianţă au făcut front comun să-l scape de puşcărie pe infractorul Adrian Năstase, la fel cum nu spusese nimic nici atunci când izbucnise primul scandal de plagiat, cel al ministrului Mang. Aplaudat altădată pentru discursurile lui spumoase, Crin Antonescu tace. În cor, liberalii tac.
Crin Antonescu nu are nicio poziţie la derapajele absolut revoltătoare pe care colegii PSD-işti le fac faţă de democraţie. Nu comentează mutarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, nu vorbeşte despre subordonarea ICR, nu zice nimic despre decizia de mutare a Monitorului Oficial taman în ziua potrivită pentru a-l scăpa pe Voiculescu de decizia Justiţiei, nu icneşte când ministrul Pop pune pumnul în gura universitarilor care urmau să dezbată doctoratul lui Ponta. Mai grav, el tace şi când liberalii din teritoriu îi transmit strigătele de ajutor legate de modul în care colegii de alianţă încearcă să-i calce pe cap.
"România bunului-simţ", sloganul liberalului Antonescu, devine, pe zi ce trece, o vorbă goală. Cât bun-simţ este într-o Românie unde impostura academică se poartă cu nonşalanţă şi nesimţire în cabinetele miniştrilor şi al primului-ministru? Cât bun simţ mai este într-o Românie în care instituţiile sunt demontate, subordonate şi mutate doar pentru a folosi intereselor unei persoane, fie că ea se numeşte Ponta, Voiculescu ori Năstase? Cât bun simţ?
Când opoziţia este în degringoladă, când presa este, în majoritate, controlată de trusturile de partid, când societatea civilă e luată prin surprindere şi nu ştie cum să reacţioneze, bunul simţ îţi cere să reacţionezi tu la abuzurile pe care colegii tăi de alianţă le comit, chiar dacă eşti la putere. Bunul simţ îţi cere să reacţionezi chiar dacă nu poţi scăpa de obsesia arzătoare pentru fotoliul de preşedinte. Bunul simţ îţi cere o minimă dovadă de curaj: să vorbeşti şi să spui "Ajunge!", cu orice risc. Altfel, tăcerea ta e complice, iar în România bunului-simţ folosirea sloganului "România bunului-simţ" e fals şi uz de fals.
